Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sfaturi pentru a ne proteja de radiaţiile din Suceava

Publicat in Adevarul, sâmbătă 16 iulie 2011 ·

Până luni, Suceava se află sub cod galben de caniculă, temperatura urcând la amiază şi până la 39 de grade celsius. O problemă majoră cu care ne confruntăm în zilele de caniculă este cea a radiaţiilor ultraviolete.

Expunerea la sore nu mai este de câţiva ani sănătoasă chiar dacă este în continuare la modă. Odată ieşit sub razele solare, corpul uman este supus mai multor pericole. Razele ultraviolete sunt cele care ne afectează cel mai mult şi din acest motiv este obligatoriu să aplicăm pe piele creme fotoprotectoare. Atenţie însă, SPF-ul pe care îl găsiţi pe ambalajul produsului reprezintă timpul pe care puteţi să-l petereceţi sub raze şi nu nivelul de protecţie.

„În primul rând va trebui să ne alegem o cremă adaptată tipului de ten (gras, uscat, sensibil), iar apoi ne vom alege această cremă în funcţie de indicele de fotoprotecţie, acel SPF. SPF-ul variază de la cinci până la cincizeci. Atenţie! Dacă avem o cremă fotoprotectoare 15, vom înmulţi indicele cu zece şi asta înseamnă că ne vom putea expune la soare un timp de 150 de minute. Nu înseamnă că cea cu SPF 50 va avea un grad mai mare de protecţie ci doar un timp mai mare în care pielea este protejată", a declarat Cristina Iordăchel, medic dermatolog. Aceasta a precizat că loţiunile şi cremele fotoprotectoare existente în comerţ protejează pielea doar de razele ultraviolete de tip B, nu şi de cele de tip A sau de razele infraroşii.

Protejarea împotriva ultravioletelor se poate face în exterior, prin aplicarea cremelor, dar şi din interior, prin alimentaţie. „Atunci când ne expunem la ultraviolete, chiar şi mergând pe jos, trebuie să evităm să ne dăm pe zonele descoperite cu parfumuri sau cu creme care conţin coloranţi pentru că asta poate duce la hiperpigmentarea pielii şi iritaţii care sunt greu de tratat", a mai spus Cristina Iordăchel.

Şi consumul anumitor medicamente în asociere cu expu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 12 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 6 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 5 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 11 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Somaţii - 10 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 6 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 11 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României!

Ziua Constanta acum 11 ore
Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României, care a fost condamnat în România la trei ani și patru luni de închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”, și a fugit din țară, potrivit AFP. "Am spus întotdeauna că eu cred în justiţia franceză", a reacţi

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 9 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

Ministrul Mediului: Vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor

HotNews acum 9 ore
Vom modifica legislaţia şi vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor, a declarat miercuri ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, care a convocat, la sediul instituţiei, o şedinţă pentru evaluar

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

18°
joi

16°/30°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

15°
joi

15°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/30°
Timisoara
acum

14°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/36°