S-a cam umplut lumea de suporteri şi de relaţii. Dacă nu eşti puţin individualist în ziua de azi, dracii te găsesc.

Dacă nu eşti dur şi suspicios, dacă nu te comporţi ca un lider şi dacă nu eşti tot timpul pe fază, eşti ca peştele fără bicicletă - cum spunea Eugen Ionescu. Dacă nu te implici în tot ce mişcă, dacă nu ştii toate dedesubturile, dacă nu eşti la curent cu ce spun toţi proştii, n-ai noroc în carieră şi nu te măriţi şapte ani.

Prietenia seamănă tot mai mult cu o fotografie sepia, cu o rugăciune din care nu a mai rămas decât începutul. E adevărat că mai seamănă şi cu o manea şi cu repertoriul hip-hop. E posibil ca irespirabilul din societate să afecteze mai rău decât cred specialiştii relaţiile dintre oameni şi să acopere cu plastic şi isterie chiar şi centrele de greutate ale vieţii private. Inconsistenţa asta teribilă pe care o degajă lumea digitalizată şi hipsterizată pare să estompeze chiar şi această coloană a instinctului de supravieţuire.

Nu îmi vine să cred că e real, dar cunosc din ce în ce mai mulţi indivizi foarte încântaţi de răceala din jurul lor, de absenţa relaţiilor de profunzime. Pare că baletul social, cu figurile şi mişcările sale mizerabile este necesar şi suficient pentru a justifica o existenţă, pe lângă faptul că îţi reflectă personalitatea modernă, rafinată, cu un statut mai mult decât respectabil în jocurile olimpice de societate. Vine la rând suspiciunea asta incredibilă, care l-ar face pe Orwell să moară de râs, văzând că Big Brother ne conduce perfect, din moment ce e în (aproape) toţi şi în toate.

Parcă nici nu-ţi mai vine să vorbeşti omeneşte, că te gândeşti că se supără împăiatul din faţa ta şi crede că eşti prost şi needucat. Aşa ajung oamenii să-şi spună numai lucrurile pe care îşi imaginează sau au fost învăţaţi că vrea să le audă cel cu care stau de vorbă. CV-urile sunt un exemplu bun că limba de lemn e