- Cultural - nr. 825 / 16 Iulie, 2011 Gratia divina ce se intrupeaza in vers, poezia, este, intotdeauna, o mirare in fata lumii si, totodata, o suprema interogare a esentelor: poetul pune un mare semn de intrebare tuturor lucrurilor, dar si-l pune, mai cu seama, siesi. S-a spus, cu indreptatire, ca poezia nu naste decat in acela care si-a pastrat sufletul de copil; un suflet imbatranit in mrejele lumii nu poate sa alcatuiasca decat versuri. De aceea, spre deosebire de proza si teatru, care presupun experienta de viata, maturitate intelectuala si culturala, poezia nu are varsta, iar debutul se poate petrece oricand. Nicolae Labis a debutat la 17 ani, Tudor Arghezi, la 47. Cel dintai s-a impus in constiinta publicului, meteoric, patru ani; cel de-al doilea, patru decenii. Insa amandoi ne-au lasat opere cu sonoritati inconfundabile… Aceste ganduri mi-au fost rascolite de o recenta aparitie editoriala: volumul Poveste cu ingeri (Editura Nico, Targu-Mures, 2011, 68 p.). Autor: Bogdan Halatiu, absolvent al actualei promotii de la Colegiul National "Alexandru Papiu-Ilarian” din Targu-Mures. Numele poetului nu este necunoscut tinerilor care indragesc poezia, iar harul sau intru manuirea si mantuirea cuvintelor si-a gasit o dreapta rasplata, chezasuita de cele 38 de premii si mentiuni obtinute in ultimii cinci ani la prestigioase concursuri de poezie, proza si eseu, cele mai multe de anvergura nationala, unele avand o consacrare conferita de numeroasele editii. Aceste randuri s-au ivit si dintr-o relatie speciala si, as spune, privilegiata cu tanarul debutant: aceea dintre mentor si invatacel sau, mai prozaic spus, dintre profesorul de Limba si literatura romana si elevul al carui interes pentru arta cuvantului l-a descoperit, l-a cultivat si l-a indrumat discret. Marturisesc, totusi, ca – in cateva randuri – am resimtit un sentiment vag de jena, cand, la finalul unor concur