Captivă. Misha a călătorit într-o cuşcă din Georgia până la Zărneşti Acţiune. Ursuleţul de şase luni era ţinut într-o gospodărie şi a fost salvat de cei de la Misiunea Uniunii Europene de Monitorizare a Osetiei de SudCei de la Misiunea UE de Monitorizare a Osetiei de Sud, cu sprijinul autorităţilor georgiene, s-au ocupat de confiscarea animalului, iar două asociaţii de protecţie a urşilor - International Bear şi Houser Bears - au contactat rezervaţia de la Zărneşti pentru a-l primi. După confiscare, Misha a fost găzduită în grădina zoologică a capitalei Georgiei, Tbilisi, până la obţinerea tuturor autorizaţiilor necesare de către rezervaţia din Zărneşti. Drumul nu a fost uşor. A sosit miercuri la ora 14.15 pe Aeroportul din Otopeni, însoţită de un medic veterinar britanic.
Apoi a fost oprită la vamă, unde a stat cinci ore. Şi-a continuat traseul cu maşina, ajungând la Braşov după ora 22.00. "M-am întâlnit luni cu Misha pentru a o pregăti de călătorie, dar şi pentru a aranja teancul de acte necesare pentru a o aduce în România. Am avut grijă de ea şi am vrut să mă asigur că ajunge cu bine până la «Liberty»", a declarat Lesa Longlay, medic veterinar al Twycross Zoo United Kingdom. După o perioadă de acomodare, Misha va sta în propriul ţarc, deoarece este cea mai tânără din rezervaţie şi deocamdată nu are un companion de vârsta ei. Misha este al doilea urs străin din rezervaţie, după ce, anul trecut, la sfârşitul lunii mai, ursoaica Betsy a fost adusă din Houston, Texas. Betsy a fost confiscată de Poliţia Animalelor de la un circ ambulant, unde era ţinută în condiţii improprii, iar americanii au preferat sanctuarul de la Zărneşti, pentru că Betsy este un urs brun, specie care nu se găseşte în SUA decât în captivitate. După venirea ursoaicei Misha, rezervaţia din Zărneşti a ajuns la un număr de 58 de urşi, care se lăfăie pe 20 de hectare.
Ca