Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristina Toma, pe podium la CE de tineret la triplusalt » Argint în trei paşi

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 16 iulie 2011 ·

Cristina Toma a cucerit ieri prima medalie importantă din carieră, ea clasîndu-se pe locul al doilea la triplusalt la CE de tineret

13,92 m a sărit Cristina Toma în nisipul de la Ostrava din a doua încercare. Suficienţi metri pentru a-i aduce medalia de argint. Cea care a reuşit mai mult decît românca a fost grecoaica Paraskevi Papahristou, colega de antrenament, care a sărit din prima 14,40 m.

Atleta de 23 de ani este mulţumită de succesul obţinut, mai ales că pînă acum este performanţa carierei, însă nu a ascuns faptul că şi-ar fi dorit mai mult. "La antrenamente sar constant peste 14 metri, dar în concurs am emoţii mari şi nu reuşesc să prind pragul", a spus românca.

Ilie Floroiu, directorul CS Farul, a spus că Toma reprezintă o nouă stea a probei de triplusalt, probă la care sportivele de la malul mării s-au afirmat întotdeauna atît pe plan naţional, dar şi pe nivel internaţional. "Cristina duce mai departe tradiţia constănţeană în proba feminină. A fost Cristine Spătaru, dublă campioană mondială de juniori II, la lungime şi triplusalt în urmă cu cinci ani, a venit apoi şi Cristina Bujin, prezenţă constantă la marile competiţii internaţionale, şi acum Cristina Toma. Cele trei au crescut împreună, pregătite de Lenuţa Dragomir, dar în urmă cu un an şi jumătate, Cristina a decis să plece să se antreneze în Grecia", a explicat Ilie Floroiu. Cristina îşi va aminti însă mereu de Cehia.

Locul opt

Mirela Lavric, multipla campioană mondială de juniori la 800 m, a ratat şansa de a urca pe podiumul european. Deşi s-a aflat în plutonul fruntaş în prima jumătate a cursei, românca nu a mai rezistat pe final şi a trecut ultima linia de sosire, în 2:12.99. Cursa de 800 m a fost cîştigată de Elena Arjakova (Rus, 1:59.41)

Cristina Toma a cucerit ieri prima medalie importantă din carieră, ea clasîndu-se pe locul al doilea

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum o ora
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 2 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 10 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 5 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 4 ore
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 3 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 2 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Vremea

București
acum

26°
mar.

21°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
vin.

16°/30°
Iasi
acum

28°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
vin.

12°/24°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
vin.

13°/21°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°
vin.

16°/25°