Pierderile CFR au scăzut cu 42%, în primele cinci luni ale anului în curs comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la 165,37 milioane de lei, faţă de 285,13 milioane de lei, se arată într-un comunicat al companiei. Potrivit acestuia, prin continuarea programului de eficientizare a activităţii, CFR urmăreşte respectarea angajamentelor Guvernului cuprinse în Scrisoarea de Intenţie semnată cu Fondul Monetar Internaţional şi Memorandumul de Înţelegere cu Uniunea Europeană.
În tot anul 2009, compania a înregistrat pierderi de 924 milioane de lei, conform datelor de pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.
* Restructurarea companiilor de cale ferată - însoţită de ajutoare de stat
Restructurarea companiilor feroviare va fi însoţită de un program de ajutor de stat, măsuri care vor permite redresarea acestora, operatorii de profil având datorii ce echivalează cu 1,5% din Produsul Intern Brut (PIB), a declarat, vineri, ministrul transporturilor, Anca Boagiu, citată de Mediafax.
"Companiile de cale ferată sunt posesoarele unor datorii care însumează 1,5% din PIB-ul României şi au fost subiectul unei analize profunde. Lucrăm la un program de restructurare coroborat cu un program de ajutor de stat, astfel încât să le redresăm. Prima veste bună este că pierderile CFR Infrastructură s-au redus cu 50%", a spus Boagiu.
Aflat în judeţul Arad pentru a inspecta şantierul autostrăzii Arad-Timişoara şi reabilitarea DN 79 Arad-Oradea, ministrul de resort a fost întrebat de jurnalişti despre programul de restructurare a Tarom şi CFR Călători, oficialul răs-punzând că urmează vânzarea unui pachet de 20% din acţiunile Tarom şi se lucrează la programul de restructurare.
"Tocmai am semnat proiectul de hotărâre de Guvern prin care scoatem la vânzare 20% din acţiunile companiei Tarom, dar este doar o parte din măsurile luate. Se lucrează la p