Mai mulți călători care se îndreptau spre Germania au fost nevoiţi să aştepte mai multe ore pentru a părăsi Vama Nădlac după ce în autocarul în care se aflau, poliţitii de frontieră au descoperit ascunşi patru migranţi. Aceştia intenţionau să iasă ilegal din România pentru a ajunge în Spaţiul Schengen, în locul de odihnă al şoferilor unui autocar.
Autocarul cu 14 pasageri la bord a ajuns la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac. Acesta era condus cu schimbul de către un şofer român şi un turc iar mijlocul de transport era înmatriculat în România. Conform documentelor, acesta efectua o cursă cu cetăţeni români care aveau ca destinaţie Germania. Ajunşi la Nădlac, cu ocazia controlului, poliţiştii de frontieră au depistat patru bărbaţi ascunşi în partea din spate a autocarului, într-o cuşetă unde dorm de regulă şoferii. Aceştia au fost legitimati, şi au prezentat la control cărţi de identitate belgiene şi bulgăreşti. Poliţiştii de frontieră au avut suspiciuni în legătură cu autenticitatea documentelor, iar în urma verificărilor realizate cu aparatura din dotare, au constatat că acestea sunt false.
„Oamenii legii au stabilit că cele patru persoane sunt cetăţeni afgani şi tunisieni cu vârste cuprinse între 22 şi 25 ani si încercau să treacă ilegal frontiera. În urma audierilor, aceştia au declarat că documentele de identitate false au fost procurate prin intermediul unei persoane necunoscute, în schimbul sumei sumei de 100 de euro fiecare şi au recurs la această metodă deoarece nu deţineau viză pentru Spaţiul Schengen”, a declarat comisar şef Ion Mareş, purtător de cuvânt al IJPF Arad.
Chemaţi la audieri, şoferii autocarului au declarat că nu au cunoştinţă de modul în care cei patru tineri, afgani şi tunisieni, au ajuns în acel loc.
Poliţiştii de frontieră le-au întrerupt călătoria şi îi cercetează pentru tentativă de trecere ilegală a fron