E primul în clasamentul general din Turul Franţei, dar performanţa aurie de a trece de Pirinei ar putea să îi consemneze finalul

A mai făcut-o odată. Pe vremea cînd balaurii îşi cascau maxilarele şi înghiţeau kilometrii de căţărare cu viteza flăcărilor din pedale, în 2004. Atunci, Thomas Voeckler a furat tricoul galben de pe umerii lui Lance Armstrong, a terminat al 13-lea pe Plateau de Beille şi a colorat zîmbete pe obrajii francezilor. Un tip haios, fixat pe evadare, o speranţa la victoriile de etape. Şi victoriile au fost două, una pe plat şi alta în Pirinei, întregind tabloul jovial şi simpatic al unui Voeckler pe post de pivot al Turului.

Totuşi, performanţa de ieri, în care Voeckler a remizat contra lui Contador, Basso, Evans şi Sandvis Shleck s-ar putea să îi dăuneze. Vockler nu a fost niciodată luat în serios. Tradiţional, chipul lui de tîrgoveaţă din romanele lui Zola apărea frecvent în acţiuni meteorice, dar fără să înfioare pe nimeni din top 10.

Dar atitudinea şi perseverenţa de care a dat dovadă ieri îl propulsează în rîndul oamenilor de urmărit pentru marele premiu. Dacă în prima etapă din Alpi reuşeşte să limiteze pierderile pe Galibier, iar mătăhălosul Alpe D'Huez îşi înmoaie pantele din patriotism şi îl conduce cu avansul intact spre linia de finiş, putem avea de-a face cu o minune nemaivăzută de la Hinault încoace. Însă, îndîrjirea de care dă dovadă va creşte vigilenţa favoriţilor în viitor, care îi vor gîtui acţiunile. De aceea, Voeckler trebuie să fie atent.

Cu fiecare sărut şi buchet de flori cu care se aproprie de tricoul galben pe Champs-Elysees, Voeckler se îndepărtează de sine şi de tot ceea ce a reprezentat. Prin victoria vieţii lui, Greuceanu se dă de trei ori peste cap şi devine Ileana Cosînzeana. Una pe care oricine va fi invidios de acum înainte.

E primul în clasamentul general din Turul Fra