Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EFG Eurobank discută vânzarea unei participaţii majoritare la divizia Eurobank Tekfen din Turcia

Publicat in Bursa, luni 18 iulie 2011 ·

EFG Eurobank, a doua mare bancă din Grecia, se află în faza iniţială a negocierilor de vânzare a unei participaţii majoritare la divizia Eurobank Tekfen din Turcia, pentru a-şi proteja balanţa contabilă de pierderile generate de împrumuturile neperformante, transmite Reuters, potrivit Mediafax.

Dacă va avea succes, tranzacţia ar fi a doua vânzare de active din acest an efectuată de EFG în afara Greciei, după cea a participaţiei majoritare la divizia poloneză Polbank către Raiffeisen Bank, pentru 490 milioane euro, din februarie.

Băncile elene, afectate de criza datoriilor suverane din Grecia, şi-au consolidat baza capitalului pentru a face faţă creşterii împrumuturilor neperformante, apărute din cauza recesiunii.

"În condiţiile actuale, posibila vânzare a unei participaţii majoritare la banca din Turcia va permite o realocare de fonduri pentru susţinerea activităţilor EFG din ţări unde banca are o prezentă semnificativă. În paralel, va permite consolidarea lichidităţilor şi a bazei capitalului", se arată într-un anunţ al EFG la bursa din Atena.

EFG Eurobank mai desfăşoară operaţiuni în România, Bulgaria, Serbia, Cipru, Albania şi Ucraina.

Grupul are active de 83,2 miliarde de euro, 22.500 de angajaţi şi o reţea de 1.600 de sucursale.

EFG a cumpărat o participaţie de 70% la Tekfenbank în 2007. Ulterior, banca turcă şi-a dublat portofoliul de credite la 1,4 miliarde de euro şi deţine 57 de sucursale.

Pe piaţa românească, EFG Eurobank controlează Bancpost şi mai multe companii, între care EFG Retail Services IFN, EFG Eurobank Finance - Romania, EFG Eurobank Securities - România, EFG Eurobank Leasing, EFG Eurobank Property Services, EFG IT Shared Services, EFG Eurolife Asigurări Generale şi EFG Eurolife Asigurări de Viaţă.

National Bank of Greece, cea mai mare bancă din Grecia, prezentă la rândul ei în România, intenţioneaz

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Statele Unite aplică taxe vamale de 104% contra Chinei /Casa Albă îndeamnă Beijingul să inițieze NEGOCIERI

Gandul acum o ora
Statele Unite vor aplica tarife comerciale de 104% împotriva Chinei, a anunțat, marți seară, Administrația Donald Trump, cerând Beijingului să inițieze negocieri pentru obținerea unui acord reciproc avantajos. ”Tocmai am vorbit cu președintele despr

Un șofer din București a lovit cu mașina un adolescent de 17 ani, în urma unui conflict legat de acordarea de prioritate

Gandul acum 16 minute
Un șofer în vârstă de 57 de ani a lovit cu mașina un adolescent de 17 ani, după un conflict legat de acordarea de prioritate, a informat Poliția Capitalei. Acest incident a avut loc marți, pe Calea Vitan din Sectorul 3. Tânărul a fost transportat la

Nicuşor Dan susţine dezbaterea electorală la Palatul Cotroceni. „Văd această locaţie ca un cadru neutru şi adecvat”

Adevarul acum 2 ore
Nicuşor Dan, candidatul independent la alegerile prezidenţiale, consideră că propunerea preşedintelui interimar Ilie Bolojan de a organiza o dezbatere electorală la Palatul Cotroceni este o idee excelentă.

Cel puțin 15 oameni au fost uciși, după ce un tavan s-a prăbușit într-un club de noapte popular din Republica Dominicană

Libertatea acum 4 ore
O tragedie a lovit un club de noapte popular din Santo Domingo, Republica Dominicană. Conform Daily Mail, cel puțin 15 persoane au murit și peste 100 au fost rănite după ce acoperișul s-a prăbușit în timpul unui concert.

Jennifer Lopez vine în România. Artista a anunțat când va concerta la București

HotNews acum 7 ore
Jennifer Lopez va concerta pentru prima oară în România. În cadrul turneului său mondial Up All Night Live, artista urmează să susțină un concert și la București, potrivit unui anunț pe Instagram. Jennifer Lopez va susține concertul București pe 27

NBC News: Pentagonul ia în considerare propunerea de a retrage mii de soldaţi din Europa, inclusiv din România şi Polonia

News.ro acum 9 ore
Oficiali de rang înalt ai Departamentului Apărării din SUA iau în considerare o propunere de a retrage până la 10.000 de soldaţi din Europa de Est, inclusiv din România şi Polonia, stârnind îngrijorare pe ambele continente că această mişcare l-ar în

Fostul portar brazilian Manga, care apăra fără mănuşi, a murit la 87 de ani

News.ro acum 3 ore
Fostul portar Manga, care a fost titular cu Brazilia la Cupa Mondială din 1966 şi s-a remarcat pentru că juca fără mănuşi, a murit la vârsta de 87 de ani, marţi, la Rio de Janeiro, a anunţat fostul său club Botafogo. „Cu imensă tristeţe anunţăm moar

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Cornel Nistorescu

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este Cornel Nistorescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bolojan invită candidaţii la alegerile prezidenţiale la Palatul Cotroceni: Nu văd de ce în această sală, unde e locul de muncă al viitorului preşedinte, nu se pot organiza nişte dezbateri foarte corecte

News.ro acum 5 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, i-a invitat pe candidaţii la alegerile prezidenţiale la Palatul Cotroceni, unde pot fi organizate dezbateri ”foarte corecte şi foarte cinstite”. ”Cred că ar fi o formulă bună ca, în afară de hologram

CSO Voluntari, în finala ENBL

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Echipa de baschet masculin CSO Voluntari a învins în această seară, în semifinalele Turneului Final Four al European North Basketball League (ENBL), formaţia Inter Bratislava, cu 107-103 (68-49), obținând astfel calificarea în finala competiţiei, la

Vremea

București
acum

mar.

-1°/9°
mie.

2°/15°
joi

1°/13°
vin.

-1°/10°
Iasi
acum

mar.

-1°/7°
mie.

-0°/7°
joi

0°/7°
vin.

-1°/8°
Constanta
acum

mar.

0°/9°
mie.

-0°/9°
joi

1°/12°
vin.

-0°/6°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-3°/6°
mie.

-2°/8°
joi

-1°/7°
vin.

-1°/5°
Timisoara
acum

mar.

-2°/10°
mie.

-2°/12°
joi

2°/11°
vin.

0°/11°