Belgianul Jelle Vanendert a câştigat etapa a 14-a din Turul Franţei, încheiată pe una dintre căţărările celebre ale ciclismului, Plateau de Beille. Rutierul de la Omega Pharma-Lotto a fost urmat de spaniolul Samuel Sanchez şi de luxemburghezul Andy Schleck, acesta din urmă reuşind să mai pună două secunde în raport cu spaniolul Alberto Contador.
În cele patru ocazii în care finalul unei etape a fost programat pe Plateau de Beille, învingătorul a încheiat şi Le Tour îmbrăcat în galben, astfel că toată lumea aştepta o victorie a unuia dintre favoriţi. Nu a fost însă cazul, fraţii Schleck, Ivan Basso, Cadel Evans şi Alberto Contador neutralizându-se reciproc. Singurul care a încercat câteva atacuri a fost Andy Schleck, dar rutierul de la Leopard-Trek nu a reuşit să-i despindă pe adversarii săi. Luxemburghezul s-a mulţumit să sprinteze pe ultimii 200 de mteri şi să obţină două secunde în raport cu rivalii săi.
„A fost imposibil să realizăm diferenţe astăzi. Ascensiunea nu a fost suficient de dură sau de abruptă pentru a mă desprinde de ceilalţi. Am încercat de câteva ori, dar nu am avut succes”, a explicat Andy Schelck la sfârşitul etapei.
În continuare cu probleme la genunchi, Alberto Contador a dat iniţial semne de slăbiciune, dar apoi a reuşit să se menţină alături de restul favoriţilor. Cu toate acestea, spaniolul confirmă că nu se află în cea mai bună formă, dar aşteaptă optimist ascensiunile din Alpi: „Nu îmi place să concurez astfel, e un alt ciclism decât cel cu care sunt obişnuit. Nu am mai fost atât de puternic, dar lucrurile au stat mai bine decât în etapa precedentă. Totuşi, nu am putut lansa atacuri, iar asta m-a deranjat. Însă Turul Franţei este departe de a se fi terminat. În Alpi îmi voi reveni, deoarece căţărările de acolo mi se potrivesc mai bine”.
În aceste condiţii, tandemul care s-a impus pe Luz-Ardiden