Foto: KURT HIELSCHER – RUMÄNIEN, LANDSCHAFT – BAUTEN – VOLKSLEBEN, F.A. Brockhaus, Leipzig, 1938 Divinităţile focului
Patronul suprem al acestei luni e justiţiarul Sântilie, zeitate solară ce se preumblă pe cer într-o trăsură cu roţi de foc, purtată de cai înaripaţi şi care trăzneşte dracii descărcând fulgere din bici. Celebrat pe 20 iulie, preluând data şi numele Sfântului Prooroc Ilie, este anunţat încă de la începutul lunii. Astfel, 1 iulie este ziua focului şi se spune că, dacă o respecţi, Ana-Foca te păzeşte de foc tot anul iar de nu, te arde când ţi-e mai dragă lumea. La fel este şi Pricopul, sărbătorit pe 8 iulie, care – de-l superi – provoacă incendii năpraznice şi îşi pârjoleşte toată recolta. E ziua în care se crede că „s-a înecat Luna” când trecea o punte de ceară, încercând să ajungă la Soare spre a-i fi mireasă. Aflând că vor să se cunune soră cu frate,
Dumnezeu s-a mâniat şi l-a pus pe Pricopie să le topeasca puntea. Urmează Ciurica, o divinitate răzbunătoare despre care vom povesti mai pe îndelete, apoi Circovii de Vară şi – în sfârşit – Pâliile sau Paliele, care se ţin în ajun de Sântilie pentru foc, secetă şi „beteşuguri arzătoare”. Se spune despre ele că sunt surorile Sfântului iar, înainte vreme, de ziua lor, fetele din Maramureş se duceau la marginea lanului de cânepă, îşi lepădau hainele, se tăvăleau pe pământ, după care se îmbrăcau degrabă, se duceau acasă şi se culcau. Dacă visau cânepă verde, era semn că se vor mărita cu bărbaţi tineri iar, de visau cânepă uscată, ursitul era trecut de prima tinereţe.
În mentalul popular al românilor, aspectul distructiv al focului implică existenţa unor divinităţi malefice chiar dacă, în esenţă, focul ce arde şi mistuie este simbolul regenerării şi al purificării. Astfel, Sântilie împreună cu surorile sale numite Pâliile/Paliele/Panteliile (19 iulie), cu Sfântul Foca, patronul incendiil
