„Ce să mai putem noi domnule, ce să mai putem?”, se vaită cu sinceritate profesorul Victor Davidoiu. Suntem în jurul unei mese, aşezată la umbră, înconjuraţi de un covor de iarbă verde. În spatele curţii se află un grajd construit în stilul tradiţional al muntenilor, care are deasupra un fânar pe jumătate plin. O claie cu fân uscat, un puţ cu ghizduri late acoperit cu papură şi o grămadă de lemne de foc pentru iarnă completează tabloul din faţa noastră. Comuna este aşezată pe valea unui râu năbădăios, cu nume de alint: Bizdidel. Natura este aceeaşi, generoasă, ca în urmă cu sute de ani. Doar oamenii sunt alţii şi vremurile schimbate. Profesorul de limba română Victor Davidoiu susţine că a fost un optimist şi un luptător toată viaţa, dar „acum, cu mâna pe inimă vă spun, prevăd un viitor sumbru, şi voi renunţa la luptă! Cu toate că voi participa şi eu la acest viitor şi voi suferi!”. În cărţile pe care le-a scris a încercat să redea cu sinceritate trăirile celor de la ţară. Îi este din ce în ce mai greu să scrie pentru că este copleşit de un sentiment apăsător de izolare, produs de societatea actuală. „Nu mai pot să creez ceva nou! Pentru cine să mai creez?”. Aproape de noi, raiul îşi poartă spre viitor minunile seculare, fără să ţină cont de tristeţile şi neîmplinirile oamenilor. Între natură şi locuitori există un dezacord aducător de mâhnire, care face ca minunile din jurul nostru să pară neînsemnate.

Sat, drum şi destin

Comuna aflată în îmbrăţişarea dealurilor are un nume ciudat, Bezdead, pe care orice călător îl uită repede, cauză a revenirii tardive pe aceste meleaguri. Există mai multe explicaţii legate de toponimie, cea unanim acceptată fiind: ,,satul fără bătrâni”. Numele are o rezonanţă ciudată şi se pronunţă destul de greu, având avantajul unicitaţii. Bezdeadul este o comună pur românească, formată din cinci sate: Măgura, Valea Morii, Râmat