Patru lăzi a câte 16 focoase pentru rachete au dispărut în timpul transportului cu trenul de la Braşov spre Bulgaria, informează Realitatea Tv.
* Update
De la Braşov până la Giurgiu au avut loc trei opriri ale trenului. Zece jandarmi vor fi cercetaţi administrativ.
* Update
Gheorghe Văduva, general în rezervă: "Sunt piese componente ale unui proiectil sau ale unei bombe. Aceste focoase pot fi vândute, ca să fie folosite în război".
* Update
Autorităţile vor susţine, la Giurgiu, o conferinţă de presă la ora 13:00 pe tema focoaselor furate din tren.
* Update
Marius Militaru, purtător de cuvânt al MAI, a declarat în cadrul conferinţei de presă că piesele de armament nu reprezintă un pericol în sine, doar integrate într-un sistem. Potrivit Jandarmeriei, paza vagonului a fost asigurată conform procedurii standard.
* Update
Jandarmeria a trimis o comisie la Giurgiu pentru a ancheta dispariţia componentelor de armament.
* Update
Dispariţia armamentului a fost descoperită ieri, la graniţa cu Bulgaria. Trenul era un transport social privat, nefiind necesară informarea autorităţilor în legătură cu deplasarea şi cu ruta urmată.
* Update
Florin Hulea, reprezentant al Jandarmeriei Române a precizat: "Ancheta a fost preluată de Parchetul de pe lângă tribunalul Bucureşti. A fost dispusă crearea unei comisii care să analizeze modul în care s-au desfăşurat lucrurile în acestă situaţie. La finalul anchetei, vă vom preciza rezultatele".
* Update
Oficialii companiei de stat Romarm au declarat astăzi că focoasele fuseseră vândute de filiala de la Tohan unei firme din Bulgaria şi că nu mai aparţineau societăţii române, conform Realitatea.net.
F.A. Patru lăzi a câte 16 focoase pentru rachete au dispărut în timpul transportului cu trenul de la Braşov spre Bulgaria, informează Realitatea Tv