Iniţiat şi transformat, ulterior, în subiect electoral de către PDL, proiectul „Roşia Montană“ a stat în ultimii ani în mâinile miniştrilor UDMR, dar şi ale unor afacerişti controversaţi. De la momentul în care Radu Berceanu semna actul constitutiv al proiectului minier „Roşia Montană“, aceasta a fost plimbat între interese politice la nivel înalt şi strategii comerciale de amploare.

Aprobarea descărcării de sarcină arheologică pentru Masivul Cârnic, situat lângă localitatea Roşia Montană, judeţul Alba, luată săptămâna trecută de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, este penultimul pas înaintea transformării zonei în exploatare minieră. Potrivit legii, ar mai fi necesar un singur aviz, cel de mediu, din partea ministerului condus la Laszlo Borbely. Odată adoptat, acest aviz ar încheia o poveste ce s-a întins pe mai bine de un deceniu, ridicând controverse teribile şi dezbateri aparent inutile.

Drumul deschis în iunie 1999, printr-o decizie a fostului ministru al Industriei şi Comerţului, Radu Berceanu, este construit în jurul unor afacerişti extrem de controversaţi, a unor decizii cu iz de ilegalitate, luate de mai multe instituţii ale statului, dar şi a declaraţiilor în zig zag, abrupte şi schimbătoare de la o zi la alta. Iniţiată de un membru al PDL, şi transformată de actualul partid aflat la guvernare în motiv electoral, subiectul Roşia Montană a stat în ultimii ani în mâinile miniştrilor UDMR. Pe parcurs însă şi-au făcut apariţia o serie de oameni de afaceri israelieni mai mult sau mai puţin controversaţi, bine conectaţi la zona politică din România. Pe aceste trei coordonate este construită povestea intereselor economice ce definesc subiectul "Roşia Montană".

Câteva sute de tone de aur pierdute

În 1998, la numai două luni de la instalarea lui Radu Berceanu în funcţia de ministru al Industriei şi Comerţului, intra