Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O bucureşteancă şi-a reclamat şeful la CEDO că o hărţuieşte şi o înjură. Salariata a primit aviz favorabil pentru discriminare

Publicat in Adevarul, duminică 17 iulie 2011 ·

Curtea Europeană a Drepturilor Omului(CEDO) a fost luată cu asalt în ultimii ani de românii care s-au declarat nemulţumiţi de verdictele date de instanţele din ţară. Daniela Ivan, angajată a hotelului Pullman (fost Sofitel, hotel care face parte din grupul hotelier Accor) din Capitală a fost nevoită să se adreseze și ea instanței internaționale după ce a fost nemulțumită de judecata magistraților români.

Calvarul s-a declanșat în urmă cu şase ani, o perioadă despre care Daniela Ivan spune că a simțit-o apăsătoare, dar care nu a dezarmat-o din dorința de a le da curaj şi altor români să-și caute dreptatea în instanță dacă sunt nedreptățiți la locul de muncă.

„Problemele au început în 2005 când la Bucureşti a venit un nou director al hotelului şi în cadrul unei şedinţe a anunţat măsuri noi salariale nefavorabile. Dintre toţi colegii mei, eu am fost singura care a vorbit spunând că este greu să te întorci la colegi să le transmiţi că salariile vor fi îngheţate“, a declarat Daniela Ivan.

A fost doar scânteia care, spune ea, a declanşat un adevărat şir de jigniri şi piedici de promovare din partea fostei conduceri. La câteva luni, angajata companiei a fost anunţată de desfiinţarea postului său de bussines development manager, iar în momentul în care aceasta a vrut să candideze pe alt post, i s-a cerut să-şi retragă cererea.

Aviz favorabil pentru discriminare

Daniela Ivan a rămas să lucreze în cadrul hotelului Pullman, dar prigoana a continuat şi în următorii ani, lucru care a determinat-o să facă memorii către forurile mai înalte ale companiei şi către Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării(CNCD).

„Am depus un memoriu către World Trade Center în martie 2007 care însă a fost direcţionat spre Bruno Vinette, exact persoana pe care o reclamasem şi care îmi recomanda să judec cu mai multă luciditate faptele

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Familia Trump a preluat controlul asupra unei companii cripto care a strâns peste 550 de milioane de dolari, beneficiind de majoritatea fondurilor

News.ro acum o ora
Familia preşedintelui american Donald Trump a preluat controlul asupra companiei cripto World Liberty Financial, care a strâns peste 550 de milioane de dolari de la investitori, beneficiind de majoritatea fondurilor în baza unor clauze contractuale

SuperLiga: Universitatea Cluj a câştigat derbiul cu CFR Cluj, scor 1-0

HotNews acum o ora
Echipa Universitatea Cluj s-a impus luni seară, pe teren propriu, scor 1-0, în faţa concitadinei CFR, în ultimul meci al etapei secunde din play-off-ul SuperLigii, relatează News.ro. CFR a început meciul cu marea ratare a lui Louis Munteanu, din min

„Și Iisus Hristos a fost găsit vinovat”. Reacție vehementă, după condamnarea Marinei Le Pen

HotNews acum 2 ore
Într-un moment de mare intensitate, Bruno Gollnisch, fostul număr doi al partidului Adunarea Națională (Rassemblement National – RN), a apelat la Iisus Hristos, scrie luni Politico. LIVE Marine Le Pen, după ce a primit patru ani de închisoare și int

Elon Musk acuză un act de terorism, după incendiul de la reprezentanţa Tesla din Roma

HotNews acum 2 ore
Incendiul izbucnit în noaptea de duminică spre luni la o reprezentanţă Tesla din Roma, care a distrus 17 autoturisme, este un act de terorism, a acuzat luni miliardarul Elon Musk, proprietarul companiei, transmite Reuters. Poliţia italiană specializ

Antonescu: Problema cu Ponta nu este că e trădător, ci că e travestit / Traian Băsescu a fost un mare impostor

News.ro acum 3 ore
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a afirmat, luni seară, că cel mai mare trădător a fost Victor Ponta, precizând că problema acestuia nu este e că e trădător, ci că este travestit. El a adăugat că fostul p

Zelenski și familia sa, câștiguri de peste 360.000 de dolari în 2024. Care sunt sursele de venit ale președintelui ucrainean

Wall-Street.ro acum 39 minute
Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski şi familia sa au câştigat anul trecut 15,2 milioane de grivne (aproximativ 365.000 de dolari), conform unui anunţ făcut duminică de serviciul de presă al preşedinţiei de la Kiev, care citează declaraţia de av

Polonia semnează cu SUA un contract de 2 miliarde de dolari în domeniul apărării aeriene

HotNews acum 3 ore
Polonia a anunţat luni că a semnat un contract cu Statele Unite în valoare de 2 miliarde de dolari pentru sprijin logistic pentru sistemele sale de apărare antiaeriană bazate pe sistemul Patriot de concepţie americană, informează AFP, Reuters şi New

Crin Antonescu, întrebat de Elena Lasconi de câte ori a încercat să se angajeze în ultimii 10 ani şi de ce nu l-a angajat nimeni: Nu am încercat să mă angajez la cabinetul parlamentar al soţiei mele / N-am avut nicio încercare / Am avut alte opţiuni

News.ro acum 3 ore
Candidatul coaliţiei de guvarnare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a răspuns unei întrebări adresate de contracandidata sa, Elena Lasconi (USR) şi a spus că nu a încercat să se angajeze, în ultimii 10 ani, la cabinetul parlamentar al soţi

Trei dintre cei patru soldaţi americani daţi dispăruţi în Lituania au fost găsiţi morţi

News.ro acum 3 ore
Armata SUA a anunţat luni că trei dintre cei patru soldaţi americani daţi dispăruţi în Lituania au fost găsiţi morţi la scurt timp după ce salvatorii au reuşit să scoată vehiculul lor la suprafaţă din mlaştina în care se scufundase săptămâna trecută

Un fost ministru a ajuns la spital, după ce i s-a făcut rău la volan. Care este diagnosticul pus de medici

HotNews acum 3 ore
Fostul ministru al Muncii, deputatul de Botoșani Marius Budăi, a fost spitalizat, luni, după ce ar fi suferit un atac ischemic tranzitoriu, informează Agerpres. Acestuia i s-a făcut rău în timp ce se afla la volan în drum spre Bucureşti. A mers la s

Vremea

București
acum

12°
mar.

6°/18°
mie.

10°/17°
joi

8°/12°
vin.

8°/16°
Iasi
acum

10°
mar.

8°/16°
mie.

7°/11°
joi

6°/8°
vin.

7°/11°
Constanta
acum

mar.

3°/15°
mie.

9°/13°
joi

8°/12°
vin.

6°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

7°/16°
mie.

6°/12°
joi

4°/12°
vin.

5°/11°
Timisoara
acum

mar.

6°/17°
mie.

7°/15°
joi

5°/13°
vin.

6°/15°