Televiziunile şi blogurile dăunează grav sănătăţii actului de justiţie. Conform şefului DNA, Daniel Morar, procurorii nu-şi pot face treaba din cauza presiunilor la care sunt supuşi de către politicienii care se exprimă la televizor şi pe bloguri.
Procurorii nu se pot concentra asupra cazului Borbely fiindcă Victor Ponta a scris pe blogul său că „oricum DNA-ul este o instituţie total necredibilă şi Morar favorizează dosare". Procurorii domnului Morar sunt stresaţi şi din cauza lui Kelemen Hunor, care a declarat că „DNA-ul este o instituţie care distruge cariere şi de multe ori s-a dovedit că acuzaţiile erau false şi că au avut altfel de conotaţii". La fel de periculos ca liderii PSD şi UDMR este şi liberalul Mihai Voicu, care a spus la televizor că „DNA este ca Petrică cu lupul, că oricum este o instituţie total necredibilă şi aruncă numai bombe pe piaţă".
Însă probabil că lucrurile sunt mult mai grave decât le-a prezentat Daniel Morar. Nu ar fi exclus ca, după lăsarea întunericului, domnul Ponta să-i aştepte pe procurori în faţa blocului, pentru a le băga în ochi lumina farurilor de la maşina sa de curse. Cum n-ar fi de mirare ca domnul Voicu să fi pus nişte pisici negre să le taie calea procurorilor, iar domnul Hunor să îi sune la miezul nopţii pe aceştia şi să le recită poezii de Mihai Eminescu în limba maghiară.
Cu astfel de atitudini, cum să-şi mai facă Justiţia datoria? Datoria faţă de Traian Băsescu. Domnului Morar nu-i mai rămâne decât să-i ceară preşedintelui PDL al României, Traian Băsescu, să-i permită să înceapă urmărirea penală împotriva celor care vorbesc despre DNA la televizor şi pe bloguri. Totodată, Daniel Morar ar trebui să-i spună liderului PDL, Traian Băsescu, dar nu înainte de a-şi cere scuze pentru îndrăzneală, că DNA nu mai poate guverna alături de UDMR şi să ceară scoaterea maghiarilor din coaliţie. Pentru că România lui T