Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum să intrii mai ușor pe piața muncii din Caraș-Severin

Publicat in Adevarul, duminică 17 iulie 2011 ·

Cărășenii trebuie să știe ce surse au la dispoziție pentru documentare, atunci când vor un job nou. Specialiștii îi sfătuiesc pe șomeri, dar și cei care vor să își schimbe locul de muncă și să câștige mai bine să țină cont de câteva ponturi.

Specialiștii în recrutarea forței de muncă vin cu sfaturi prețioase atunci când vine vorba despre solicitatea unei informații despre cum să îți găsești un job sau să renunți la vechiul loc de muncă în favoarea unuia mai bun. „Filiera de angajare reprezintă o cale care poate conduce la atingerea obiectivului, respectiv la integrarea pe piaţa muncii. Aceasta reprezintă mult mai mult decât locurile de muncă declarate la agenţiile de ocupare sau anunţate în presă”, spune Carla Goagă, consilier superior în cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă.

Așadar, totul pleacă de la sursele de informare, iar specialiștii în recrutare spun că pe lângă lista săptămânală trebuie consultat e siteurile instituțiilor guvernamentale, pentru potențialele joburi în străinate, iar busele de muncă nu trebuie evitate. Pentru că pe această filieră şansele de ocupare sunt, totuși, mici persoanele în căutarea unui loc de muncă nu trebuie să se bazeze doar pe surse oficiale.

Planul de acţiune

„Un aspect deosebit de important, după informare, este stabilirea obiectivului pe care vrei să îl atingi”, mai spune Carla Goagă. Asta înseamnă că trebuie să știi în ce domeniu vrei să lucrezi, iar împreună cu consilierul tău de orientare să iei o decizie și să depui un CV. Pentru că acesta este un instrument important de marketing, cel care urmează să te recruteze trebuie să vadă că știi ce vrei de la propria ta carieră. Poti trece ca obiectiv de cariera denumirea unui job sau descrierea tipului de job pe care îl dorești.

Cum să-ți completezi corect un CV

În general, un CV nu trebuie să conțină mai mult de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu: România îndeplineşte condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. Visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape, după că România a îndeplinit condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. ”Visul românilo

Klaus Iohannis: Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025

News.ro acum 28 minute
Preşedintele Klaus Iohannis anunţă, miercuri, un moment important pentru România, după ce ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025. ”Un moment important azi pentru România! Ambasa

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 2 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum o ora
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 3 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

UPDATE - SUA anunţă oficial că România se califică pentru programul Visa Waiver. Rata de refuz a vizelor a fost de 2,61 la sută/ MAE exprimă angajamentul de a continua cooperarea cu partea americană privind finalizarea implementării măsurilor necesare

News.ro acum 28 minute
România se califică pentru programul Visa Waiver, prin care se ridică obligativitatea obţinerii unei vize pentru călătoriile cetăţenilor în Statele Unite, după ce rata de refuz al vizelor a scăzut sub pragul de 3% impus de legislaţia americană, înde

Firea: Am votat alături de colegii mei din Parlamentul European ca România să rămână la masa negocierilor, cu o poziţie strategică în noua Comisie Europeană.

News.ro acum o ora
Europarlamentarul Gabriela Firea afirmă, după ce noua Comisie Europeană a primit aprobarea Parlamentului European, că a votat alături de colegii săi din Parlamentul European ca România să rămână la masa negocierilor, cu o poziţie strategică în noua

Un consilier al lui Trump este acuzat că a cerut bani în schimbul unor posturi în viitoarea administraţie a SUA

Ziare.com acum 17 minute
Un consilier din umbră al lui Donald Trump, Boris Epshteyn, este acuzat de faptul că a cerut bani unor pretendenţi la posturi guvernamentale în schimbul unui lobby pe lângă preşedintele ales, iar echipa juridică a miliardarului a anunţat o anchetă î

VIDEO Dan Negru, mesaj viral de alegeri: „Eu am făcut greșeala asta acu’ vreo 30 de ani. M-am lăsat încăierat de ei”

HotNews acum 15 minute
Un mesaj video al lui Dan Negru, în care realizatorul TV le-a reamintit românilor că nu merită să se certe cu prietenii ori familiile din cauza diferenţelor de viziune privind politicienii, s-a viralizat vineri rapid pe Facebook, scrie Pagina De Med

Explozie violentă într-un bloc din județul Brașov. Un bărbat a ajuns în stare gravă la spital. 20 de oameni s-au autoevacuat

Ziare.com acum o ora
Bărbat în stare gravă în judeţul Braşov, după ce o explozie s-a produs, miercuri, 27 noiembrie, într-un bloc din Codlea. Victima a suferit arsuri fiind intubat şi preluat de un echipaj SMURD pentru a fi transportat la spital. Aproximativ 20 de perso

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

11°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

3°/7°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/8°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°