Săptămâna trecută, America şi Europa au reaprins în forţă dezbaterea deficitelor bugetare. Opinia publică din România nu pare interesată de subiect. Deşi o echipă de la EUROSTAT a venit la Bucureşti tocmai pe această temă. Şi cum EUROSTAT nu vine în vizită, ci în control, s-a urmărit corectarea deficitului bugetar al României în funcţie de exigenţele comunitare actuale. Evenimentul nu a avut nici măcar un firav ecou public.

E uimitor că lucrurile stau aşa acum. Dacă înainte de criză societatea românească în ansamblu era doar sporadic interesată de buget, iar cetăţeanul de rând de-a dreptul dezinteresat, era de aşteptat ca şocul bugetar provocat de criză să conducă la o radicală schimbare de atitudine. E adevărat că, treptat, interesul pentru buget a crescut pe măsură ce milioane de oameni au fost loviţi direct. Recesiunea a condus la tăierea salariilor bugetarilor, fapt ce a amplificat… recesiunea. Populaţia, în întregime, şi-a văzut şi ea puterea de cumpărare tăiată cu câteva procente din cauza creşterii TVA. Cuvântul "ajustare" a ajuns pe buzele tuturor. Tăieri, tăieri, tăieri… O lecţie dură. Şi totuşi procesul de învăţare este mult prea lent.

Bugetul nu poate fi redresat numai tăind cheltuieli. Acum trebuie să învăţăm cum să facem să crească veniturile bugetare. Şi nu din impozite mai mari – în nici un caz din impozite mai mari! –, ci din mai multă muncă; şi nu din orice fel de muncă, ci din mai multă performanţă în muncă.

Atâta suferinţă ar fi normal să ne împingă să învăţăm mai repede. Pretutindeni se deschid "cărţi" pe care merită să le citim. Irlanda plăteşte pentru că şi-a dus deficitul bugetar până la 32% din PIB (record absolut) pentru a-şi salva sistemul bancar. Dar Grecia? Dar Portugalia? Dar Spania? Dar Italia? Problemele lor sunt mai complexe. Ca şi ale României. Una dintre ele, extrem de importantă, se referă la comportamentul lega