Mai precauţi în faţa raftului, românii îşi fac cumpărăturile după un unic criteriu: preţul. Suntem prea săraci să ne permitem lucruri ieftine, mai ales pe timp de criză, spun specialiştii. Studiile arată că ne orientăm din ce în ce mai mult către branduri ieftine.
Românii sunt printre cei mai pesimişti consumatori din lume, arată un studiu Nielsen dat ieri publicităţii. Cercetarea, care a analizat încrederea în piaţa muncii, situaţia financiară personală şi posibilitatea de a cheltui, ne situează pe locul 52 din 56 de state participante, în privinţa încrederii consumatorilor. Aceştia intenţionează „să strângă cureaua" în următoarele luni în toate privinţele, de la investiţia în acţiuni la cumpărarea de îmbrăcăminte, vacanţe sau electronice, reiese din studiul Nielsen.
Rezultatele cercetării sunt confirmate şi de un studiu realizat de GfK la nivel european, publicat tot ieri, care arată că indicele în privinţa disponibilităţii românilor de a cumpăra este unul foarte scăzut, -29, aşteptări mai pesimiste decât noi având doar Grecia, Marea Britanie şi Franţa. În plus, studiile apărute în ultima vreme au arătat că românii sunt din ce în ce mai cumpătaţi la cumpărături, iar principalul criteriu în funcţie de care îşi aleg produsele este preţul.
Sociologii şi analiştii economici avertizează însă că suntem prea săraci în acest moment pentru a ne permite produse ieftine, în cazul multora dintre cele care se regăsesc pe lista noastră de cumpărături. Aceştia explică riscurile care apar în cazul produselor la reducere şi ce înseamnă să cumperi inteligent.
Buget de criză
Andreea Manole (39 de ani) din Capitală are de întreţinut trei copii de 6, 8 şi 12 ani, dintr-un salariu lunar de 1.600 de lei. Este bugetară, aşa că venitul i s-a micşorat în urmă cu un an. De atunci a fost nevoită constant să strângă cureaua. „Preţurile au crescut,