Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Taxa obligatorie pe locuinţă

Publicat in Vocea Brailei, luni 18 iulie 2011 ·

Care vor fi primarii aceia care să aplice amenzi majorităţii familiilor din urbea sa? Poate doar unul care are de gând să iasă «la pensie» la anul

Cam aşa se poate rezuma, de fapt, ceea ce se doreşte a fi asigurarea obligatorie a imobilelor, pentru care fiecare familie trebuie să plătească între 10 şi 20 de euro anual. În esenţă, ideea unei astfel de asigurări este bună: să nu mai plătească statul reparaţiile sau construcţia unor case luate de viituri, de exemplu, aşa cum se întâmplă cam în fiecare an, ci să achite firma de asigurare daunele, iar păgubitul să-şi facă apoi lucrările necesare.

Evident că, de fapt, banii pe care îi achită firma de asigurare provin de la ceilalţi asiguraţi, ale căror case nu au fost afectate de fenomene naturale în decursul anului respectiv. Prin urmare, aşa se face că toată lumea trebuie să plătească, deşi în cazul majorităţii locuitorilor nu se pune problema unei viituri ori a unei alunecări de teren - două din cele trei dezastre naturale pentru care se achită asigurarea obligatorie. În caz de cutremur devastator, problema plăţii daunelor ar deveni cu adevărat atât de gravă, încât am dezbate-o degeaba în cuprinsul acestui text.

Totuşi, asigurarea obligatorie - după cum îi spune şi numele - ar fi trebuit deja plătită de toată lumea. Asta nu s-a întâmplat, ba dimpotrivă, abia au achitat-o vreo 15-20%, semn că amenzile nu i-au speriat pe proprietarii de locuinţe. Şi, sincer, nici nu prea aveau cum, din moment ce sunt cuprinse între 100 şi 500 de lei, iar acestea trebuie aplicate de primari. Adică exact de către aceia care peste nici un an o să le ceară locuitorilor votul lor, pentru încă un mandat. Care vor fi primarii aceia care să aplice amenzi majorităţii familiilor din urbea sa? Poate doar unul care are de gând să iasă "la pensie" la anul.

Iar oamenii nu plătesc pentru că, în principiu, li s

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meciul Ol. Lyon-FCSB: Adrian Şut – S-a văzut diferenţa de calitate pe care o au! Dar sunt mândru de colegii mei

News.ro acum 6 ore
Adrian Şut, căpitanul echipei FCSB, se gândeşte la titlul pe care formaţia sa îşi doreşte să îl câştige anul acesta, iar la anul poate vine şi o calificare în Liga Campionilor. „Am întâlnit un adversar dificil cu calitate, şi dacă faci greşeli atunc

Licitaţii publice - 14 martie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Oraşul Ghimbav Judeţul Braşov Nr. 5060/04.03.2025 ANUNŢ privind vânzarea prin licitaţie publică a unor imobile-terenuri aparţinând domeniului privat al Oraşului Ghimbav, înscrise în CF n

Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte că l-a susţinut pentru șefia NATO, funcție la care a candidat și Iohannis: „A mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele SUA Donald Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte, pe care l-a primit joi la Casa Albă, că l-a susţinut pentru funcţia de secretar general al NATO, menționând că „a mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”. Unicul contracandidat al l

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 11 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 10 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 12 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Informații false răspândite online cum că România se pregătește de război. Cum explică Guvernul documentul care s-a răspândit pe internet

HotNews acum 12 ore
O poză cu un document în care se face referire la „întocmirea Proiectului bugetului pentru război” s-a răspândit masin pe rețelele sociale în ultimele ore, însă Guvernul atrage atenția că este vorba despre o informație falsă și explică ce reprezintă

Românii sunt avertizați de MAE să fie atenți când ajung în Italia. Zonele în care sunt așteptate ploi abundente, furtuni puternice și inundații

Ziare.com acum 8 ore
Cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană sunt informați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că, în conformitate cu datele meteorologice disponibile la nivelul autorităților locale, teritor

Trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupție din Parlamentul European. Reacțiile celor vizați

Ziare.com acum 8 ore
Numele a trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupţie din Parlamentul European, care vizează practicile lobby-iştilor de la Bruxelles ai grupul chinez de telecomunicaţii Huawei. Aceștia ar fi Cristian Buşoi, Daniel Buda şi Tudor C

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/21°
lun.

4°/11°
Iasi
acum

14°
vin.

14°/22°
sâm.

12°/23°
dum.

5°/11°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/18°
lun.

4°/9°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/14°
lun.

-1°/8°
Timisoara
acum

vin.

9°/19°
sâm.

12°/22°
dum.

8°/13°
lun.

-0°/8°