Şi a mai scris Dinu Patriciu o pastilă libertariană, ieşită din adîncul colaborării cu statul român probabil (pentru mine e un mister tupeul unui om care a făcut atîţia bani din afaceri cu statul ăsta, aşa prost, cum e el – puţin respect, totuşi). Au apărut chiar şi articole de susţinere scrise de fani de la ziare concurente pe care le mai ţin la suprafaţă diverse “mîini invizibile” la fel de libertariene.

Mai mult de jumătate de secol, pentru a ţine piept agresivităţii utopiei comuniste, statele din vestul continentului şi-au umflat nemăsurat funcţia socială, ajungând la cheltuieli uriaşe şi la aparate birocratice de dimensiuni colosale. Statul a acumulat funcţii cu care nu ar trebui să aibă de-a face. Asigurările sociale, învăţământul, sănătatea au ajuns cvasimonopoluri, dar şi mituri sociale greu de eliminat din mentalitatea publică. Datorită suprareglementării acestor domenii, dar şi multor altora, creşterea economică a bătrânei Europe a devenit încet marginală. (sursa)

Cam aşa sună măreţul îndemn aplaudat de fani ca fiind “de dreapta”. Nu mai stau să lămuresc probleme ideologice, să le explic diferenţa dintre diverse “drepte” şi libertarianism, dintre diversele măsurile naţionaliste cu nuanţă interbelică la modă din nou prin Europa etc. Nici nu sînt în măsură să o fac profesionist, ne-filologic, dar pot să constat varza ideologică din capul unora.

Cert e că Patriciu ne îndeamnă iar la citit (iar Hayek?), iar o pomeneşte pe madam Thatcher şi, mai mult, vorbeşte despre cum a funcţionat libertarianismul brici în alte ţări ale lumii. Fără să dea exemple. Să nu-mi spuneţi că s-o fi gîndit la Georgia.

Aşa că profit să recomand un soi de Stiglitz-de-şezlong, 23 de lucruri care nu ţi se spun despre capitalism, de Ha-Joon Chang, amuzant, deştept şi cu exemple care îi dau pe libertarieni de pereţi. Poate mai citesc şi Patriciu et comp. în vacanţ