Chiriile spatiilor comerciale de pe unele strazi din Centrul Istoric al Bucurestiului au crescut si cu peste 30% in 2011, ca urmare a finalizarii lucrarilor de instrastructura, a spus pentru DailyBusiness.ro, Alexandru Preda, Associate Director la Colliers International. Per total, insa, chiriile din zona au fost relativ constante sau cu cresteri de 5-10%.
In cazul strazilor care abia in acest an fost reabiltate, cresterile de chirii au fost substantiale.
„Au fost si strazi precum Gabroveni, care a fost finalizata anul acesta din punct de vedere al infrastructurii, unde chiriile au urcat cu peste 30%”, a spus Preda.
In general, insa, chiriile au fost oarecum constante sau cu majorari usoare, de 5-10%, spune specialistul companiei de consultanta Colliers.
Centrul Istoric este insa o exceptie in peisajul spatiilor comerciale stradale din zone centrale, unde in decursul anului 2011, chiriile au inregistrat o usoara scadere fata de aceeasi perioada a anului trecut.
„In ce priveste urmatoarea jumatate a anului 2011, nu consider ca vor exista modificari majore ale chiriilor in zonele centrale ale Bucurestiului”, spune Preda. El admite, totusi, ca in functie de strazile care vor fi renovate, exista posibilitatea sa fie unele cresteri.
Analistul a declarat ca de la inceputul anului si pana in acest moment, s-a observat o crestere semnificativa a cererii pentru spatiile comerciale din zonele centrale, in comparatie cu anul anterior. „In ceea ce priveste sfarsitul anului, o data cu incheierea sezonului de vara-toamna, va exista un usor regres in ceea ce priveste cererea si automat o usoara scadere a nivelului chiriilor”, a precizat Preda.
La vanzarile de spatii comerciale, lucrurile stau putin diferit. Cu toate ca in piata de retail exista si proprietati la vanzare dar si persoane interesate sa cumpe