Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vezi cum dau socoteală vameşii şi poliţiştii şpăgari de la Moraviţa pentru vilele de lux şi miile de euro din conturi

Publicat in Adevarul, luni 18 iulie 2011 ·

Agenţia Naţională de Integritate a luat la puricat declaraţiile de avere ale vameşilor şi poliţiştilor de frontieră cercetaţi în dosarul corupţiei de la frontiera cu Serbia. Până acum, doi angajaţi ai statului au fost găsiţi vinovaţi că sunt "prea bogaţi" în comparaţie cu salariile câştigate.

Agenţia Naţională de Integritate a constatat că vameşul Petru Augustinov nu poate justifica cum a câştigat 255.000 de lei - aproximativ 63.000 de euro - şi jumătate dintr-un imobil situat în comuna Dudeştii Vechi. Practic, ANI a constatat că averea vameşului este de şase ori mai mare decât declaraţia de avere a acestuia şi venturile realizate.

Vameş din lotul corupţilor acuzat că e prea bogat. El nu poate justifica cum a câştigat de şase ori mai mult decât salariul declarat

Liviu Butta, poliţist de frontieră cercetat în lotul corupţilor, este o altă victimă a ANI. Instituţia a aflat că omul legii şi soţia lui deţin în proprietate un apartament de trei camere în oraşul Deta, unul în Timişoara, un imobil de 1.439 mp în Denta şi 4 terenuri în extravilan.În plus, există o diferenţă de 45.000 de euro între averea dobândită şi veniturile realizate.

"Inspectorul de integritate a considerat că sunt elemente în sensul încălcării legislaţiei în vigoare, constând în existenţa unei diferenţe semnificative în cuantum de 190.491 de lei (45.300 de euro) între averea dobândită şi veniturile realizate în exercitarea funcţiei publice de agent operativ în cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Timiş - Sectorul Poliţiei de Frontieră Moraviţa. S-a decis sesizarea Comisiei de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Timişoara", se arată într-un comunicat al Agenţiei Naţionale de Integritate.

Citeşte şi blogul lui Gerhald Ernst pe reţeaua Idei Libere: Cât de uşor se câştigă bani la şi pentru stat...

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 7 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 7 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 4 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 5 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 9 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°