Zilele acestea am fost în vizită într-o livadă, pe care o cutreieram cu mulți ani în urmă, alături de alți prieteni, când mergeam la furat de cireșe.
Pe lângă cireși, majoritatea pomilor din livadă sunt pruni. Am fost uimită să văd că deja, se-ntinde o pătură cu nunanțe de mov pe jos, adică prunele au început să cadă, în număr mare.
Mi-am amintit de vremurile când participam la ”operațiunea” culesul prunelor, când, de cele mai multe ori, entuziasmul cu care porneai se transforma într-o cruntă plictiseală, dureri de spate și altele. Câteva luni mai târziu, la pălincii, se fierbea viitoarea licoare magică, gustată de oșeni la nunți, botezuri, înmormântări și în orice alte împrejurări posibile.
Astăzi, nu știu exact cum stau treburile, cât de conștiincioși sunt oamenii, dacă și cum își îngrijesc grădinile cu pomi, mai ales că accizele pe litrul de pălincă (țuică) sunt mari.
Pălinca se obține printr-un proces de dublă distilare, ceea ce-i dă tăria specifică. Pălinca de Oaș (vorbesc de aceea pe care o fac oamenii, special pentru consumul propriu)- are, de obicei, 52 de grade și zice-se că odată cu vechimea mai scade 1-2 grade. Apropo de asta, cunosc un bătrânel, care nu are nevoie de un grad alcoolic pentru a stabili tăria unei viitoare pălinci…
Micii producători de țuică din fructe sunt obligați la plata accizei pentru alcool, chiar dacă s-a propus eliminarea taxei pentru producția de până la 400 de litri și aplicarea unei cote de numai 50% din acciza la cantitățile între 400 și 1000 de litri, precum și simplificarea procedurilor de autorizare a cazanelor.
Indiferent că produc băutura pentru consumul propriu, adică ”gospodării individuale”, sau produc și pentru vânzare- aceștia din urmă având obligația să se înregistreze ca ”antrepozitari fiscali”, problema accizelor pare să le fi produs un gust amar tuturor producătorilor.
Pălinca
