În perioada iulie - septembrie, în cadrul primului audit naţional al serviciilor sociale,vor fi evaluate toate Direcţiile de Asistenţă Sociale, ocazie cu care şi copiii instituţionalizaţi vor fi întrebaţi ce părere au despre sistemul actual şi ce schimbări ar vrea să fie făcute, potrivit Mediafax.
Hope and Homes for Children (HHC) România, în parteneriat cu instituţiile statului, a început primul audit naţional transparent al serviciilor sociale.
Rezultatele studiului vor arăta care este situaţia reală a sistemului de protecţie a copilului din România. Pentru prima dată, în evaluarea sistemului serviciilor sociale vor fi implicaţi şi copiii, se arată într-un comunicat de presă al HHC România remis, luni.
În cadrul auditului vor fi evaluate Direcţiile de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului judeţene şi instituţiile de tip vechi din sistemul de protecţie a copilului. Colectarea datelor se va face pe baza a trei chestionare complexe şi se va desfăşura în perioada iulie - septembrie 2011. La finalul lunii octombrie vor fi publicate concluziile şi raportul final. Cele trei chestionare au ca temă analiza instituţiilor de tip vechi, capacitatea instituţională de ansamblu şi eficienţa financiară a sitemului.
Beneficiarii şi organismele implicate în acest audit sunt copiii din sistemul de protecţie a copilului din România, Fundaţia Hope and Homes for Children România, Absolute Return for Kids (ARK) şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
"Rezultatele evaluării vor arăta pentru prima dată transparent care este situaţia reală a sistemului de protecţie: câţi copii sunt în sistem, care este nivelul de pregătire al angajaţilor, care este calitatea serviciilor oferite copiilor aflaţi în protecţia statului, care este eficienţa financiară a sistemului, cât de funcţională este structura Direcţiilor de Protecţie a Copiilor, care sunt poli