Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primul an de admitere fără examen aduce ASE-ului un număr record de concurenţi: dublu faţă de anul trecut

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 18 iulie 2011 ·

Primul an în care Academia de Studii Economice din Bucureşti a renunţat la examenul clasic de admitere în favoarea înscrierilor pe bază de dosar aduce instituţiei un număr neaşteptat de concurenţi: 9.500, la zi, dublu faţă de anul trecut. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU

O concurenţă ca cea de anul acesta se mai înregistra doar înainte de 1989, când numărul de locuri era semnificativ mai mic.

Concurenţii din anii trecuţi “se dopau" pentru admitere

“Studenţii care s-au înscris anul acesta au obţinut, în mare parte, peste nota 8 la Bacalaureat. Cred ca este vorba de o generaţie mai bună ca în anii în care primeam candidaţi care obţineau puţin peste 6 la bac dar făceau medidaţii şi luau o notă bună la admitere. Practic “se dopau" pentru admitere, dar nivelul lor nu era unul foarte ridicat", a declarat Gheorghe Rosca, rectorul Academiei de Studii Economice din Bucureşti.

Aglomeraţie la înscriere

Din cauza numărului neaşteptat de mare de candidaţi, în acest an au existat câteva probleme organizatorice, holurile instituţiei fiind neîncăpătoare pentru cei ce doreau să se înscrie. “În prima zi am avut 2500 de candidaţi care s-au înscris, fiecare însoţit de părinţi sau rude. Le-am permis accesul tuturor în incinta universităţii şi s-a creat aglomeraţie. Din a doua zi, am interzis accesul părinţilor şi al altor însoţitori, aşa că înscrierile au mers mai repede", a mai spus rectorul.

5.000 de candidaţi rămân pe dinafară

Gheorghe Roşca îşi făcea probleme înaintea înscrierilor că dacă nu se ocupă cel puţin 80% din locurile cu taxă, ASE-ul ar putea avea o problemă din punct de vedere financiar: “Temerea nu a fost întemeiată. Acum regret că las pe dinafară 5000 de candidaţi.Concurenţa a fost aproximativ la fel la toate secţiile, singurele secţii la care nu se ocupă 10-15 locuri cu taxă sunt cele în limba ge

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Informări publice - 28 ianuarie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Subsemnatul, TECAR IOAN, cu domiciliul/sediul în judeţul CLUJ, municipiul/oraşul/comuna DEJ, satul-, sectorul -, cod poştal-, str. TIBLESULUl, nr. 25, bl. 3, sc.-, et.-, ap.-, anunţă conform Legii nr. 102 din 13 aprilie 2023, alin. 23.3, obţinerea A

Crin Antonescu, despre anularea alegerilor prezidențiale: „Comisia de la Veneția spune ce spunem noi toți / CCR să explice încă o dată”

HotNews acum 5 ore
Candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR pentru funcția de președinte al României, Crin Antonescu, a declarat luni seară, la Digi24, că opinia Comisiei de la Veneția privind anularea alegerilor prezidențiale este în linie cu percepția generală a societății

Crin Antonescu, despre furtul tezaurului dacic din Olanda: „O traumă. Extremiștii încearcă să profite”

HotNews acum 7 ore
Furtul pieselor de patrimoniu național din muzeul din Assen, Țările de Jos, reprezintă o lovitură majoră pentru identitatea culturală a României, afirmă Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare la președinția României. „Este încă o traumă (

Crin Antonescu a avut blocat postul de profesor timp de 24 de ani. L-a întrecut pe Iohannis, care l-a avut blocat 17 ani

Ziare.com acum 9 ore
Crin Antonescu, candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025, a avut blocat postul de profesor la cel mai bun liceu din Tulcea timp de 24 de ani. Este vorba de un post de profesor titular de Istorie, conform i

Roxana Mînzatu a depus oficial jurământul în fața Curții de Justiție a UE. Ea și-a exprimat angajamentul în calitate de membră a Comisiei Europene VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Roxana Mînzatu, reprezentantă a României și vicepreședinte al Comisiei Europene, a depus luni, 27 ianuarie, jurământul în cadrul Angajamentului Solemn al membrilor Colegiului, în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene. Mînzatu și-a exprimat anga

UPDATE - Ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, convocat la MAE rus. Reacţia Chişinăului

News.ro acum 10 ore
Rusia a anunţat luni că l-a convocat pe ambasadorul moldovean la Moscova, Lilian Darii, pentru a protesta faţă de ceea ce Ministerul rus de Externe a numit „acuzaţii nefondate” aduse ambasadorului rus la Chişinău de către un partid politic de la Chi

Horoscop 28 ianuarie 2025. Zodia care are ghinion la volan astăzi

Cancan acum 11 ore
Horoscop 28 ianuarie 2025. Astrele vin cu tensiuni și ghinioane pentru unele zodii. Din păcate, Taurii ar putea să se enerveze azi, iar Balanțele se vor stresa. Ai parte de ghinion astăzi, așa că ar fi bine să ai mare grijă. Fii cu ochii în patru la

Fake news dezmințit de Jandarmeria Română. Niciun jandarm nu a demisionat după ce și-a întâlnit părinții la un protest din Capitală

Ziare.com acum 9 ore
Afirmațiile recente vehiculate pe rețelele de socializare, potrivit cărora un jandarm aflat în dispozitivul de ordine publică la un miting din Capitală și-ar fi dat demisia după ce și-a întâlnit părinții la protest, sunt complet false, a anunțat lun

Patriarhia Română a lansat „Calendar Ortodox”, o aplicație pentru telefoanele mobile

HotNews acum 12 ore
Patriarhia Română a anunțat luni, 27 ianuarie, lansarea aplicației „Calendarul Ortodox”, unde utilizatorii pot afla care sunt sfinții sărbătoriți în fiecare zi, pot citi detalii despre viețile acestora și slujbele care se țin în biserică. Aplicația

Mihail Neamțu: Călin Georgescu este „un globalist, pocăit şi întors la un soi de autohtonism hrănit din discursurile unor lideri culturali”

HotNews acum 10 ore
Deputatul Mihail Neamţu (AUR) a afirmat luni că fostul candidat la președinție Călin Georgescu nu este antisistem, ci „un globalist, pocăit şi întors la un soi de autohtonism care este hrănit din discursurile unor lideri culturali”. „Eu sunt mult ma

Vremea

București
acum

mar.

4°/14°
mie.

7°/15°
joi

8°/13°
vin.

7°/9°
Iasi
acum

mar.

3°/15°
mie.

6°/14°
joi

7°/11°
vin.

7°/10°
Constanta
acum

mar.

3°/12°
mie.

8°/14°
joi

10°/12°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/14°
mie.

7°/11°
joi

6°/11°
vin.

5°/11°
Timisoara
acum

mar.

3°/16°
mie.

9°/14°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°