Cosmin Olăroiu declara în urmă cu câteva zile că la Steaua nu sunt create condiţiile în care un meseriaş al antrenoratului să poată lucra. Cosmin ştie ce spune. Informaţiile sale sunt corecte. Tocmai de aceea, atunci când mulţi se grăbeau să creadă în posibilitatea revenirii lui Olăroiu la Steaua, am susţinut că o asemenea ipoteză nu are nici o şansă să se materializeze. Olăroiu s-a amuzat într-o vacanţă oarecum activă, a pus discret umărul la câştigarea unei cupe şi apoi şi-a văzut de drumul său. Iar Steaua a rămas în metehnele care o macină de câţiva ani buni. Un club al capriciilor patronale, un club acceptat doar de simbriaşi aproximativi, dispuşi oricând să facă din umilinţă o marfă aducătoare de profit.
Declaraţia lui Olăroiu este corectă şi, în consecinţă, prinde bine fotbalului în general. Fiindcă Steaua nu reprezintă nicidecum o excepţie de la regulă.
Steaua, asemeni multor alte echipe din fotbalul românesc, suportă consecinţele unei tranziţii care a răsturnat brutal ierarhizarea valorilor. Puterea şi deciziile aparţin unor aroganţi stupizi, iar executanţii din subordinea acestora fac risipă de slugărnicie, deoarece numai astfel îşi pot atinge obiectivele meschine. Pe de altă parte, declaraţia lui Olăroiu are şansa de a produce atitudine, deoarece el ţinteşte fără pericolul reculului. Siguranţa şi confortul material al meseriaşului de export anulează obiceiul replicii pricinoase, câtă vreme Olăroiu nu poate fi suspectat că îşi aşterne de vreun avantaj, nu poate fi suspectat că ar lucra subversiv cu scopul de a-şi face loc prin treburile natale.
Adevărurile rostite de Cosmin Olăroiu sunt confirmate, total neintenţionat, de o altă declaraţie venită din aceeaşi zonă geografică. Fostul azilant din fotbalul românesc şi actualul soţ al Ralucăi Zenga s-a trezit şi el vorbind. Dar reflexele care l-au făcut mare în cariera
