Cele mai noi date furnizate de Direcţia Judeţeană de Statistică spun că în luna martie a acestui an, agenţii economici argeşeni au vândut în străinătate cu 26% mai mult decât în aceeaşi lună a anului trecut.
Exporturile Argeşului sunt în continuă creştere. Cele mai noi date furnizate de Direcţia Judeţeană de Statistică spun că în luna martie a acestui an, agenţii economici argeşeni au vândut în străinătate mărfuri în valoare de 417,6 milioane de euro, cu 15% mai mult decât în luna februarie şi cu 26% mai mult decât în aceeaşi lună a anului trecut.
Evoluţia pozitivă a exporturilor a început încă de anul trecut, când Argeşul a fost clasat pe locul doi la nivel naţional, după Bucureşti. Practic, 10% dintre mărfurile care au plecat în 2010 peste hotare proveneau de la firmele din Argeş.
Campionii excendentului comercial
Automobile Dacia se află pe primul loc în topul exportatorilor argeşeni, 70% dintre mărfurile din acest judeţ care sunt comercializate în afara graniţelor fiind maşinile produse în uzina de la Mioveni: Dacia Logan, Dacia Logan MCV, Logan VAN, Logan Pick-Up, Sandero şi Duster. În 2010, 311 000 de autovehicule cu sigla Dacia au fost încărcate în trenuri, camioane şi vapoare şi au ajuns pe pieţele din Germania, Franţa, Algeria, Maroc, Italia şi alte cinci ţări.
În topul exportatorilor din Argeş se mai află societăţile: SC Lisa Draxlmaier Autopart România, din Piteşti, care realizează cablaje pentru Audi, Mercedes şi BMW, SC Valeo Sisteme Termice SRL, cu sediul în Mioveni, care fabrică piese şi accesorii pentru autovehicule şi pentru motoare de autovehicule şi SC Steinel Electronic SRL, din Curtea de Argeş, care se ocupă cu fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice.
Anul trecut, Argeşul a fost lider naţional în ceea ce priveşte diferenţa dintre exporturi şi importuri, iar în luna martie 2011 excedentul