Îmbulzeala de la admiterea care se desfăşoară zilele acestea mi-a adus aminte de un profesor vizionar din facultate.

Respectabilul domn îmi spunea în urmă cu zece ani că dezvoltarea învăţământului în următorul secol va duce la înmulţirea anilor pe care o persoană îi va petrece în şcoală sau la studii. Profesorul argumenta atunci că doctoratul va fi ceea ce este facultatea astăzi, iar studiile postdoctorale vor reprezenta echivalentul doctoratului. Profesorul meu a avut întrucâtva dreptate. Cel puţin la nivel european, numărul studenţilor la doctorat este în continuă creştere. În schimb, România este printre ţările care au cel mai mic număr de doctoranzi din Europa, cu toată finanţarea pe care ne-a dat-o Uniunea Europeană în ultimii ani.

Faptul că noi nu ne ridicăm la nivelul celorlate ţări europene este explicabil. La noi, în cele mai multe cazuri, diplomele şi implicit abilităţile dobândite în timpul unui program de studiu contează foarte puţin. De aici vine şi haosul de pe piaţa muncii. Românii urmează facultăţi doar ca să le urmeze, nu se gândesc ce anume vor face după absolvire. Pentru acest motiv sunt profesionişti pe care cu greu îi găseşti în România. Avem inflaţie de diplome în ştiinţe juridice, economie şi psihologie. Dar chiar dacă sunt multe universităţi care oferă studii în aceste domenii, ele nu oferă programe moderne, legate de realitate. La Drept, de exemplu, dintre toate cele câteva mii de programe nu s-a găsit unul care să ofere competenţe pe dreptul familiei, la fel şi pe dreptul mediului - numeri pe degete specializările în domeniu.

Să nu mai vorbim de specializările în economie. Întâmplător zilele trecute, am întâlnit o tânără care povestea la telefon, în gura mare, cum a fost la admitere la Academia de Studii Economice din Capitală. Dosarul ei fusese primit la trei facultăţi: management, economie şi contabilitate. Fata spunea că nu