Starul din serialul \"Neveste disperate\" apare în câteva scene fierbinţi alături de actriţa Kate del Castillo, în noul său film, \"Without Men\".
Eva Longoria interpretează în "Without men" rolul de autoritate supremă într-un sat rămas fără bărbaţi, situat în America Latină, informează Metro.
După ce satul este lăsat fără masculi, aceştia fiind recrutaţi de către o grupare de gherilă comunistă, femeile sunt nevoite să preia atribuţiile bărbaţilor. Eva Longoria preia funcţia de "şef" al satului, iar noile sarcini nu se dovedesc deloc uşoare pentru o societate exclusiv feminină. Aceste împrejurări neobişnuite conduc la scena de sex dintre Eva Longoria şi Kate del Castillo, considerată foarte senzuală de către regizoarea filmului, Gabriela Tagliavini.
Christian Slater, jurnalistul îndrăgostit
"A fost un pic mai greu să filmăm această scenă, pentru că ambele actriţe sunt heterosexuale. A existat o tensiune destul de mare, dar s-au amuzat foarte mult în timpul filmărilor. Cred că asta a contrbuit la realizarea scenei. Publicul feminin nu doreşte un film porno şi aici totul a fost foarte senzual şi amuzant", a declarata Gabriela Tagliavini.
Filmul "Without men" va avea premiera, în Statele Unite, pe data de 29 iulie. Filmul îl are în distribuţie şi pe actorul Christian Slater, care joacă rolul unui jurnalist interesat de situaţia satului sud american. Pe parcursul lungmetrajului, Slater se îndrăgosteşte de personajul intrpretat de Eva Longoria.