E vineri seara, 15 iulie. Am convenit cu soția că mergem în sat la socri. Trecem pe acasă ca să las cravata și pantalonii “la dungă”. Îmbrăcați lejer, ne urcăm cu Nadia în mașinuța noastră. Pornesc motorul… Conduc pe str. Grenoble din capitală. Mai ocolesc câte o groapă în asfalt. Pe scurt, oameni fericiți
Deodată, o “Kia Picanto” zboară pe lângă noi (în sensul direct al cuvântului) cu mult peste 100 km/h. Și încă pe contrasens, trecând și peste 2 linii neîntrerupte. Mda… Totuși, se oprește la semafor. La culoarea verde, “Schumacher” al nostru accelerează. Peste vreo două sute de metri frânează brusc la trecerea de pietoni (din nou pe contrasens). Ca prin minune, trei oameni au rămas în viață. Sângele a început să-mi fiarbă în vene. Peste câteva secunde, “Kia Picanto” a ajuns la bulevardul Traian din capitală și a dispărut în trafic. Chiar dacă la peste 2 sute de metri distanță, am reușit să memorizez numărul de înmatriculare a mașinii.
Soția caută iPad-ul în geantă. Deschide www.pr.gov.md. Găsim rubrica contacte. Sun. Răspunde un polițist. Amabil. Mă prezint că sunt un cetățean responsabil și raportez contravenția. Rog să noteze și numărul meu de telefon mobil și să mă anunțe dacă persoana vinovată va fi pedepsită.
De atunci au trecut două zile de week-end. Azi, luni, 18 iulie, în timp ce eram la Guvern, mă sună un alt polițist de la Poliția Rutieră, mă anunță că au găsit “Kia Picanto” și mă roagă să vin să depun plângerea și în scris. Plăcut surprins. Ok, ducem lucrul până la capăt. Rezervez o jumătate de oră în timpul prânzului, trag o fugă la poliție și îndeplinesc rapid formalitățile.
Îmi dau seama că sunt șanse minime ca “Schumacher de Chișinău” să plătească o amendă. Chiar dacă am notat nr. de înmatriculare a mașinii și toate datele problemei, acestea nu sunt probe. Dacă nu-și va recunoaște vina, plângerea mea nu valorează nimic. Și vo
