În ceea ce priveşte art. 11 din Convenţia de evitare a dublei impuneri dintre România şi un alt stat, ar trebui ilustrate reglementările prin care se stabileşte care este cota de impunere în cazul unor venituri de natura dobânzilor realizate de o persoană juridică rezidentă în România de către o instituţie financiară rezidentă în altă ţară, în baza unui contract de împrumut pe termen lung, potrivit fiscalitatea.ro. Această situaţie este într-adevăr reglementată prin prevederile de la art. 11 alin. (1)-(3) din Convenţie, iar astfel se stabilesc dobânzile provenind dintr-un stat contractant şi plătite unui rezident al celuilalt stat contractant, ce sunt impozabile în acest alt stat. Totuşi aceste dobânzi pot fi impuse în statul contractant din care provin şi potrivit legislaţiei acelui stat, dar dacă primitorul este beneficiarul efectiv al dobânzilor, impozitul astfel stabilit nu poate depăşi 10% din suma brută a dobânzilor. Independent de prevederile paragrafului 2, dobânzile provenind dintr-un stat contractant şi plătite unui rezident al celuilalt stat contractant nu sunt impozabile în primul stat, dacă creanţa generatoare de dobânzi este garantată, asigurată sau finanţată de celălalt stat ori de o instituţie financiară care este un rezident al acestui alt stat". Prin urmare, în cazul în care instituţia financiară din statul străin face dovada că este rezidentă în acel stat şi este o instituţie financiară recunoscută, venitul din dobânzile realizate de finanţator de la beneficiarul creditului rezident în România este scutit de impozit în România. Totodată, cota de impozit este zero, dar se menţine obligaţia depunerii declaraţiei privind impozitul pe venit/scutirea de impozit pentru nerezidenţi conform art. 119 din Codul fiscal.

În ceea ce priveşte art. 11 din Convenţia de evitare a dublei impuneri dintre România şi un alt stat, ar trebui ilustrate reglement