Reprezentantul Partidului Democrat, Ilie Gluh, a fost votat de către toți consilierii raionali de la Căușeni, cu excepția celor din Partidul Liberal Democrat din Moldova, anunță democrații. Prin urmare, Partidul Comuniștilor s-a ales cu doi vicepreședinți de raion și Partidul Liberal cu unul.
Democrații s-au supărat pe colegii lor de coaliție. „Acest deznodământ se datorează, în primul rând, ambiţiilor exagerate şi incapacităţii de negociere demonstrate de reprezentanţii locali ai PLDM, de curatorul lor din partea conducerii centrale şi de ex-preşedintele raionului, Ion Ciontoloi", se arată într-un comunicat expediat de PD.
Mai mult, PD acuză PLDM că a lăsat de izbeliște extinderea AIE la nivel local, refuzând să semneze un acord la nivel central.
Liberal-democrații respins acuzațiile și amintesc că, spre deosebire de PD, nu au votat niciodată un președinte de raion comunist.
Astăzi a avut loc şi şedinţa Consiliului raional Străşeni. Preşedinte al raionului a fost ales Petru Volosciuc, din PLDM. Acesta a fost votat de toţi consilierii cu excepţia liberalilor care au părăsit sala.