O statistică apelurilor la Serviciul Unic de Urgenţă 112 arată faptul că numărul persoanelor aflate în primejdie creşte îngrijorător în lunile iulie şi agust. Spre exemplu, în vara anului trecut, în iulie s-au înregistrat 1.460 de apeluri, iar în august 1.806 apeluri.
La polul opus avem luna februarie, când s-au înregistrat puţin peste 1.000 de apeluri. Practic, în luna august au fost semnalate în medie 58 de incindente în fiecare zi. „După cum se vede şi în tabelul pe care l-am realizat, aceste valori arată că în perioada sezonului estival solicitarile aproape se dublează“, spune Adrian Fudulea, purtător de cuvânt al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.
Click pe imagine pentru fotogalerie!
Spre exemplu, în luna august a anului trecut, într-un singur weekend au avut loc două crime: pe data de 21 august bătrânul Irima Artem (74 de ani) şi-a înjunghiat colegul de pahar, Miluţ Pescăreanu (52 de ani) după ce s-au certat în legătură cu ţuica de prune. L-a lăsat să moară în mijlocul străzii şi şi-a dat seama de abia a doua zi ce s-a întâmplat.
O zi mai târziu, Marian Ţurlescu (42 de ani) şi-a lovit tatăl vitreg în cap cu o sapă pentru că îl certa că nu munceşte. Gheorghe Nedelcu (62 de ani) a murit în noaptea aceea, iar Ţurlescu stă ani grei la închisoare, întrucât a mai săvârşit o crimă: şi-a omorât tatăl natural.
Citiți în Adevărul de Tulcea despre tragediile rutiere!
Tragedie la Zebil: Două persoane au murit după ce au căzut cu maşina în apă!