Testul de stress aplicat de Autoritatea Bancara Europeana (EBA) pe 90 de banci care controleaza doua treimi din activele spatiului de banking al Uniunii Europene a spus adevarul numai pe jumatate. Cel mult. A raspuns la intrebarea de cati bani au nevoie bancile ca sa reziste la criza, dar nu a spus pietelor cine o sa ma dea bani bancilor in actuala conjunctura.
Cat de dispuse sunt statele zonei euro sa isi sustina bancile? Ce pachete de finantare de urgenta ar mai pune pe masa mult incercatele state dupa rundele de bailout din 2008 – 2009, cand o parte din banci au fost nationalizate, iar altele recapitalizate, afara de situatia cand nu au mai avut ce salva?!
Europa tremura acum de grija datoriilor suverane. Dupa ce Grecia, departe de a fi o problema rezolvata, a bagat in fibrilatie cancelariile occidentale, acum doua cuvinte evitate cu draga inima la Bruxelles sunt “Italia” si “Spania”. Si din punctul asta de vedere, exista punti de legatura cu scenariul de criza imaginat de EBA, in care opt banci – doua grecesti, una austriaca si cinci spaniole nu au reusit sa atinga un raport minim de 5% al capitalului raportat la active.
Europa a ajuns sa plateasca scump visul de a avea o piata comuna si o Uniune politica. De fapt, concluzia ce ar putea sa nu intarzie sa apara este ca pretul este prea scump, cand te numesti Angela Merkel si ai in spate cea mai puternica economie de pe continent, pusa sa faca bani pentru ca altii sa ii cheltuie. Iar creditul politic, oricat de mare ar fi, devine o valuta exotica rara atanci cand il folosesti pentru a imparti bunastarea produsa de cei ce te aleg unui continent din ce in ce mai flamand.
Pana acum, bancile si Grecia au fost salvate din banii contribuabililor europeni, si mai ales, au fost finantate din ultimele clipe de rabdare ale nemtilor. Germania a pierdut o generatie pentru a aduce fos