Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, estimează că guvernele ţărilor din zona euro vor fi "responsabile" de datoria grecească în cazul incapacităţii de plată a Atenei, potrivit unui interviu difuzat de publicaţia Financial Times Deutschland, citat de Agerpres.
Trichet consideră că dacă deciziile guvernelor conduc spre o incapacitate de plată - chiar parţială - a Atenei, acestea vor trebui să facă astfel încât să aducă garanţii "sistemului euro", adică Băncii Centrale Europene, şi băncilor centrale ale ţărilor membre ale zonei euro, cu scopul de a proteja moneda unică.
"Am avertizat de mai multe ori în detaliu şefii de stat şi de guvern că în caz de incapacitate de plată a unei ţări, nu vor mai putea fi acceptate obligaţiile sale ca garanţii normale. În aceste condiţii, guvernele (responsabile de situaţie) vor trebui atunci ele însele să se angajeze pentru a corecta situaţia. Aceasta va fi datoria lor", a spus Trichet, în interviul difuzat on line duminică seara.
Conducătorii ţărilor din zona euro urmează să decidă un al doilea plan de ajutor Greciei cu ocazia unui summit extraordinar, joi, la Bruxelles.
Tratativele vizează în special modalităţile participării sectorului privat creditor al Greciei. Germania cere ca băncile greceşti să-şi bage mâna în portofel de această dată, cu scopul de a face faţă unei opinii publice proprii tot mai reticentă în a plăti pentru alţii.
Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, estimează că guvernele ţărilor din zona euro vor fi "responsabile" de datoria grecească în cazul incapacităţii de plată a Atenei, potrivit unui interviu difuzat de publicaţia Financial Times Deutschland, citat de Agerpres.
Trichet consideră că dacă deciziile guvernelor conduc spre o incapacitate de plată - chiar parţială - a Atenei, acestea vor trebui să facă astfel încât să