Conform unui clasament realizat de reprezentanţii cinematografului Cityplex, din Braşov, filmul SF „Avatar" a fost cea mai urmărită peliculă din 2010, pe marile ecrane din Braşov.
Mii de braşoveni au vizionat, la începutul anului 2010, timp de o lună, pelicula care a făcut senzaţie în SUA, cu încasări totale de 750.000.000 de dolari. Thrillerul „Inception" se află pe locul secund în topul celor mai vizionate filme din Braşov, în 2010. Filmul de aventură „Prince of Persia" închide podiumul celor mai urmărite pelicule din Braşov.
Comedia „Old dogs" s-a clasat pe locul patru, iar „Alice în Ţara Minunilor" pe cinci. „Eu când vreau să fluier, fluier" a fost cel mai vizionat film românesc, iar prima parte a peliculei „Harry Potter şi Dealurile Morţii" a ocupat abia locul opt în topul respectiv.
În intervalul ianuarie - iunie 2011, acţiunea „Fast & Furious 5" a avut cea mai mare audienţă pe marile ecrane din Braşov. Filmul „Piraţii din Caraibe", care a rulat în format 3D, a ocupat poziţia secundă în topul celor mai urmărite pelicule din Braşov, în prima jumătate a anului 2011.
Comedia „Little Fockers" şi animaţia „Kung Fu Panda 2" s-au aflat pe locurile trei şi patru în topul preferinţelor cinefililor din Braşov. Comedia romantică „Love and other drugs" a ocupat locul cinci în clasamentul respectiv.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos: