Să nu fi citit Ion Druţă cărţile pe care le-a scris? Câteodată, ascultându-l ce spune şi citindu-l ce scrie, încep să cred că întrebarea nu e una gratuită. Am impresia, ca să-l parafrazez pe Arghezi, că acest mare prozator şi, din păcate, un la fel de mare rătăcit, „una zice şi alta fumează".

Spusa că „limba moldovenească e mama limbii române" vine şi din drama lui, care constă în faptul că a citit toată literatura rusă şi aproape nimic din literatura şi istoria românească. Această frază, devenită una preferată a ciracilor lui V. Voronin şi repetată aproape săptămânal de ziarul „Comunistul", derutează mai multă lume.

De fapt, Druţă n-a făcut decât să scoată de la naftalină o sintagmă de-a lui Iorgu Iordan, rostită în perioada de după 1944, când ideologia stalinistă intenţiona să creeze pe baza dialectului transnistrean al limbii române o nouă limbă romanică, "limba moldovenească", şi căuta susţinători şi printre lingviştii români. La comanda noii conduceri comuniste a României (citeşte - „a Moscovei"), lingviştii Alexandru Graur şi Iorgu Iordan caută să argumenteze că limba română s-ar fi împărţit în două, ca o amibă, cea vorbită în stânga Prutului având „specificul" ei.

Iorgu Iordan este cel care în 1945, atunci când i-a prezentat lui I.V. Stalin scrisorile de acreditare, de ambasador al României în URSS, va face o declaraţie şocantă chiar pentru „părintele popoarelor": „Prizonierii Armatei Române o duc atât de bine în locurile de repartizare (în lagărele morţii de la Vorcuta - n.n.) încât mulţi dintre ei nu mai vor să revină în România burgheză". (E şi o doză de adevăr aici: jumătate dintre ei muriseră în închisorile de lângă Pol şi nu mai „doreau" să se întoarcă în România şi din motiv că nu aveau cum.)

Atunci ilustrul lingvist a rostit şi cealaltă frază mincinoasă, cu „limba moldovenească", cum că aceasta ar fi „mama limbii române".