Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Femeia dupa care asteapta Europa: „Doamna decide si Sarkozy tine conferinta de presa in care explica deciziile ei"

Publicat in HotNews, luni 18 iulie 2011 ·

Putine sunt femeile, in istoria Europei, care au reusit sa atraga simultan critici dure venite din partea unuia dintre cei mai influenti oameni de afaceri ai lumii, a unui celebru filozof si a celor mai importante ziare europene.

USOR DE SUBESTIMAT

„Insistenta Angelei Merkel, ca fiecare tara sa aiba grija de propriile institutii bancare in locul unor garantii europene comune, a fost radacina crizei euro de astazi”, scrie omul de afaceri George Soros. Filozoful german Jurgen Habermas critica la randu-i fuga de Europa a Angelei Merkel: „niciun cancelar german nu a urmarit atat de evident interesele nationale blocand, inaintea prabusirii, ajutorul european pentru Grecia.” Jurnalistii sud-europeni sunt cei mai caustici critici ai cancelarului german. “Stim deja ca Angela Merkel ar prefera mai degraba o liga hanseatica, uneia europene. Miopia Berlinului costa Madridul si Roma o gramada de bani”, editorialistii spanioli de la „el Pais” alaturandu-se numerosului cor care ar dori-o pe Merkel mai degraba arsa pe rug, decat in scaunul celui mai puternic lider european. Si, ca intr-o legenda nordica, dragonul nu poate fi infrant. Doar ca de asta data, dragonul este cancelarul Germaniei, iar Uniunea Europeana - zana care-si asteapta salvarea.

Aparenta diabolizare a Angelei Merkel poate fi inselatoare, „ea fiind unul dintre cei mai usor de subestimat politicieni”, atrage atentia fostul premier britanic, Tony Blair. Fiica pastorului luteran Horst Kasner, supranumit in vechiul RDG „Kasner cel rosu” datorita pronuntatelor sale simpatii de stanga, Angela a avut libertatea de a alege, spre deosebire de alti copii de pastori, daca sa intre sau nu in organizatiile de tineret comuniste. Atenta inca din adolescenta la viitorul carierei sale, Angela a spus da, devenind eleva unei scoli de elita frecventate de progeniturile inaltelor cadre de partid. Un tip

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Ciucă, pe locul 4 în judeţul condus de Ilie Bolojan

News.ro acum 25 minute
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă s-a clasat pe poziţia a patra la alegerile prezidenţiale în judeţul Bihor, unde preşedinte al Consiliului Judeţean este liberalul Ilie Bolojan. Ciucă a reuşit să adune 15.15% din voturi. Pe primul loc în Bihor a fost K

Un avion de marfă s-a prăbuşit lângă aeroportul din Vilnius

Mediafax acum 3 ore
Pompierii au fost văzuţi la faţa locului intervenind la o clădire care se află la 1,3 km nord de pista aeroportului. De asemenea, în zonă erau ambulanţe şi poliţie, iar mai multe străzi importante din apropiere au fost închise. Avionul decolase din

Lucian Romașcanu, prima reacție în rândul liderilor PSD: ”Trăim sfârșitul istoriei”

G4Media acum o ora
Fostul ministru PSD al Culturii și purtător de cuvânt al partidului a declarat, luni dimineață, aproape de ora 11:00, cu puțin timp înainte de declarațiile anunțate în tabăra social-democrată: ”Trăim sfârșitul istoriei, așa cum o știam și cum ne-o i

Cum explică PNL scorul dezastruos. Deputat: Guvernarea cu PSD ne-a costat, al doilea mandat al lui Iohannis ne-a îngropat

Mediafax acum 2 ore
Adrian Cozma spune că este convins că Partidul Naţional Liberal „trebuie să obţină un scor bun, dincolo de scorul care a fost obţinut” la alegerile parlamentare din 1 decembrie. Totuşi, Nicolae Ciucă, prezidenţiabilul susţţinut de PNL, s-a clasat pe

O femeie este ucisă la fiecare zece minute pe glob. Ce alte date alarmante arată ultimul raport al ONU

Adevarul acum 57 minute
Cel puțin 85.000 de femei şi fete au fost ucise intenționat în 2023, majoritatea de către rude, potrivit ONU, scrie AFP. Raportul mai arată și că la fiecare zece minute, o femeie este ucisă.

Cine este Cosmin, fiul lui Călin Georgescu? Tânărul este bun prieten cu Novak Djokovic

Cancan acum o ora
Pe măsură ce scena politică din România devine din ce în ce mai efervescentă, numele lui Călin Georgescu, candidat independent la alegerile prezidențiale, continuă să surprindă prin ascensiunea sa fulminantă. Clasat pe locul 1 în alegerile prezidenț

Politica monetară a BCE nu ar trebui să rămână restrictivă prea mult, spune economistul şef al BCE

HotNews acum o ora
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica monetară a Băncii Centrale Europene (BCE) nu ar trebui să rămână restrictivă prea mult, în caz contrar ritmul de creştere a preţurilor

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Nicolae Ciucă, învins de Călin Georgescu în judeţul Alba, unul dintre fiefurile PNL

News.ro acum 9 ore
Candidatul PNL Nicolae Ciucă a pierdut alegerile în favoarea independentului Călin Georgescu în judeţul Alba, considerat unul dintre fiefurile PNL, unde liberalii deţin preşedinţia Consiliului Judeţean, primăria municipiului reşedinţă de judeţ şi un

Participarea românilor la vot: Analiza statistică pe categorii de vârstă, gen şi mediu

Mediafax acum 2 ore
Dintre aceştia, 5.665.257 au votat în mediul urban (59,85%), în timp ce 3.800.000 au provenit din mediul rural (40,15%). Analiza participării în funcţie de vârstă scoate în evidenţă următoarele: • 18-24 ani: 8,71% din totalul votanţilor (824.714 per

Scandal monstru cu TJ Miles! A fost dat afară din secția de votare

Cancan acum 2 ore
Ieri, 24 noiembrie, a avut loc primul tur al alegerile prezidențiale, iar mulți români au ieșit la vot. Printre cei care și-au dorit să își exercite acest drept s-a numărat și TJ Miles. Însă, acesta s-a confruntat cu o situație neașteptată. A fost s

Vremea

București
acum

lun.

2°/6°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/10°
Iasi
acum

lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
joi

2°/8°
Constanta
acum

lun.

3°/6°
mar.

2°/7°
mie.

4°/7°
joi

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

2°/6°
Timisoara
acum

lun.

3°/8°
mar.

3°/8°
mie.

4°/8°
joi

6°/10°