Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Foştii jucători ai Stelei, decisivi pentru echipa lui Hagi

Publicat in Ziua Constanta, luni 18 iulie 2011 ·

Mihai Onicaş, Vlad Rusu şi Alexandru Lazăr au debutat cu dreptul pentru noua lor echipă, în amicalul cu SCM Braşov. După aproape o săptămână de pregătire centralizată în cantonamentul de la Braşov, divizionara secundă FC Viitorul Constanţa a susţinut, sâmbătă dimineaţă, primul meci de verificare din cele trei programate pentru acest stagiu, potrivit site-ului oficial al clubului.

Formaţia pregătită de Cătălin Anghel a întâlnit pe stadionul Metrom, echipa locală SCM Braşov, clasată pe locul locul 4 în Seria a VI-a din Liga a III-a. Cu patru debutanţi în echipa de start (ex-steliştii Onicaş, Rusu, Albu şi juniorul Ergut Asan), formaţia constănţeană a deschis rapid scorul prin Aurelian Chiţu. Acesta a fructificat, pasa lui Mihai Onicaş şi a înscris după doar trei minute de joc. Doi foşti componenţi ai Stelei au contribuit decisiv la cel de-al doilea gol al partidei, înscris după alte patru minute. Astfel, Alexandru Lazăr a centrat perfect în careu pentru Mihai Onicaş care a înscris cu capul, stabilind totodată şi scorul la pauză. Tehnicianul Cătălin Anghel a schimbat aproape toată echipa în partea a doua a meciului, trimiţând în teren jucători proveniţi de la echipa de juniori republicani a clubului, vicecampioană naţională. Chiar şi în aceste condiţii, constănţenii nu au redus turaţia şi au continuat atacurile către poarta formaţiei braşovene, eforturile constănţene materializându-se rapid prin alte două reuşite.

La doar nouă minute de la reluare, fostul atacant al Stelei, Vlad Rusu, a fost faultat în careu şi Cristian Pantelie a înscris de la punctul cu var, ducând scorul la 3-0. În minutul imediat următor, Rusu şi Pantelie au fost din nou protagoniştii unui nou gol, de data aceasta însă rolurile aveau să se inverseze, Pantelie pasând decisiv, iar ex-stelistul înscriind pentru 4-0. La acest scor, FC Viitorul a făcut pasul înapoi şi, până la finalul partide

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ultima zi de depunere a candidaturilor la alegerile prezidențiale 2025. Lidera POT, Anamaria Gavrilă și fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, aşteptaţi la BEC

HotNews acum 24 minute
Sâmbătă este ultima zi în care mai pot fi depuse candidaturi la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidențiale din mai, notează Agerpres. Potrivit calendarului aprobat de Guvern, ultima zi de depunere a candidaturilor este 15 martie, ora 24

Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă

News.ro acum 2 ore
Agenţia de rating Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă. ”Mediul politic după alegerile parlamentare şi alegerile prezidenţiale anulate de la sfârşitul anului 2024 ar putea, de asemenea, să facă mai dificil pentru guvern să

Miting ”EuRo Manifest”, în Piaţa Victoriei: Este momentul să ne facem auziţi şi să arătăm că România este şi va rămâne parte a familiei europene!

News.ro acum 55 minute
Un miting ”EuRo Manifest” este programat, sâmbătă, de la ora 17:00, în Piaţa Victoriei din Capitală, unde va fi citit Manifestul pentru Europa, un document susţinut de peste 40 de organizaţii civice din ţară şi diaspora şi de mii de oameni din toate

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 11 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 11 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 8 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 12 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 7 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 8 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/18°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°