Fundaşul de fier al Stelei şi al ”naţionalei”, desemnat cel mai bun fotbalist român în 1979, a încetat din viaţă în zorii zilei de ieri.Ştefan (13 ani) era febleţea marelui jucător, iar puştiul, deşi traumatizat de boala bunicului, îl vizita aproape zilnic la spital.

Sîmbătă dimineaţă, în ultima sa zi, Ştefan Sameş s-a trezit bine dispus. Soţia lui, Lorena, povesteşte că "îi dispăruseră durerile de cap. Glumea cu mine, tot îmi cerea hîrtie şi pix să scrie. Nu începea nici o zi fără să scrie despre noi. Ne-am iubit necondiţionat. Noi nu ne-am certat decît din cauza televizoarelor, că toate erau date mereu pe canale de sport. Voia să fie informat, să ştie tot. Îmi scria şi despre familie, mai ales despre nepotul nostru, Ştefan, care era sufletul lui. «Aveţi grijă. Să mă simtă Ştefan mereu prin voi!», îmi transmitea. Apoi au venit medicii. I-au spus că s-a vindecat locul de unde se rupsese prima bucată de tumoare şi că îi vor scoate canula. De a doua zi urma să primească hrană solidă. A şi glumit, a scris un bilet în care spunea că ar vrea să mănînce limbă cu măsline".

"Guten Abend, Oti!"

Spre seară, au venit în vizită fiica lui Sameş, Ruxandra, împreună cu soţul ei şi cu fiul lor, Ştefan. Cel mic şi-a salutat bunicul, ca de obicei, în limba germană, pe care o stăpîneşte la perfecţie. La iniţiativa bunicului, cel mic a început şcoala şi studiază şi acum la Colegiul German Gothe. S-a lipit de el. "Guten Abend, Oti!". Ochii lui Sameş s-au luminat. Au stat aşa foarte mult timp. La un moment dat, Sami i-a luat mîna celui mic, să-l simtă mai aproape. Aşa a adormit, cu mîna lui Ştefan în a lui. "Aşa s-au şi despărţit", rememorează Lorena Sameş.

Sfîrşitul

În miez de noapte, Lorena Sameş l-a auzit pe soţul ei cum se îneca din ce în ce mai tare. La un moment dat, pe canulă a început să iasă şi sînge, iar pe gît îi veneau bucăţi ru