Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România pierde în faţa Australiei după ce a avut şi 3 goluri avans!

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 18 iulie 2011 ·

România a debutat cu stîngul la Campionatul Mondial de polo de la Shanghai în faţa Australiei, cedînd cu scorul de 8-9, deşi în ultimul sfert a avut chiar şi trei goluri avans.

Elevii lui Istvan Kovacs au pierdut primul meci din grupa B de la Shanghai, dar încă păstrează şanse la calificarea în faza eliminatorie a competiţiei. ”Tricolorii” au controlat meciul pînă în ultimele secunde ale celui de-al treilea sfert. Imediat după eliminarea definitivă a lui Kalman Kadar a cîntărit decisiv pentru echipa noastra. Australienii au beneficiat şi de un număr ridicat de situaţii de superioritate (13, faţă de cele 6 de care au beneficiat românii) de care au profitat în special în a patra parte a jocului.

Naţionala noastră a condus de fiecare dată în cele trei pauze, dar Australia a reuşit să întoarcă rezultatul, marcînd aproape jumătate din golurile înscrise în timpul meciului în numai 6 minute! Pentru România urmează un meci foarte greu în faţa Serbiei, în timp ce Australia va întîlni China.

Lotul României: Stoenescu, Drăguşin (portari), C. Radu, T. Negrean, N. Diaconu, Iosep, Buşilă, Chioveanu, Al. Matei, Goanţă, R. Georgescu, Ghiban, Kadar

Programul României în grupa B

România-Australia 8-9

20 iulie, ora 4:30 România-Serbia

22 iulie, ora 16:00 România-China

* prima clasată se califică în sferturi, locurile doi şi trei vor juca în optimi

GRUPA A GRUPA BGRUPA CGRUPA D UngariaSerbiaBraziliaSUAKazakhstanROMÂNIAJaponiaItaliaMuntenegruChinaCroaţiaGermaniaSpaniaAustraliaCanadaAfrica de Sud

Final de meci, România este învinsă, scor 8-9

Min 32 - Gol Australia! 8-9! Australia preia conducerea

Min 31 - Gol Australia! 8-8! Campbell înscrie din centru

Min 31 - Matei încearcă o boltă, dar mingea loveşte transversala

Min 30 - GOL ROMÂNIA! 8-7! Contraatac perfect al României, fruct

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 3 ore
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 6 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum 3 ore
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 9 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 8 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 4 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Noul Congres al SUA îşi începe legislatura. Camera Reprezentanţilor s-a reunit să-şi aleagă liderul, un test dificil pentru Mike Johnson, în ciuda sprijinului lui Donald Trump

News.ro acum 7 ore
A 119-a sesiune a Congresului american începe vineri, iar Mike Johnson se confruntă cu un vot crucial pentru a-şi păstra funcţia de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor. Johnson este susţinut de preşedintele ales Donald Trump, dar ar putea avea de

Aglomerație pe Valea Prahovei, pe sensul spre Brașov. Ce recomandă polițiștii

HotNews acum 11 ore
Traficul este intens pe drumul național 1, pe sensul de mers dinspre Ploiești spre Brașov, vineri, conform Inspectoratului General al Poliției Române. Șoferii circulă cu viteză redusă, în coloană, în zona localităţilor Comarnic şi Posada şi între Si

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

-0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/9°
Iasi
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

3°/6°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

-6°
sâm.

-6°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/6°
mar.

3°/9°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

2°/10°
mar.

6°/12°