Asociația Brokerilor lanseaza în luna iulie primele 3 dintre cele 83 de cursuri din cadrul proiectului “Îmbunătățirea aptitudinilor antreprenoriale pentru angajații din domeniul valorilor mobiliare”, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007- 2013\" - \"Investeşte în oameni!\".
Primele cursuri vor fi organizate in Bucuresti, pe teme precum „Leadership” (20-24 iulie 2011, 1-5 august 2011), „Planificarea vânzării” (25-29 iulie 2011, 8-12 august 2011) și „Produse de investiții folosite în alte state UE, condiții și tehnici de implementare în România” (25-29 iulie 2011, 24-28 august 2011) și vor intra în programul de formare profesională continuă, conform Regulamentului 12/2010 al CNVM. Cursurile au fost autorizate de către CNVM in acest sens.
Cursurile se adresează atât angajaţilor societăţilor de servicii de investiţii financiare (S.S.I.F.) şi ai instituţiilor de credit care activează în piaţa de capital, cât şi ai instituţiilor întregii pieţe de capital (operatori de piaţă, operatori de sistem, depozitar central al valorilor mobiliare, organismele de plasament colectiv în valori mobiliare, fonduri închise de investiţii mobiliare - S.I.F, societăţi de administrare a investiţiilor şi consultanţii de investiţii) şi ai investitorilor persoane juridice pe piaţa de capital din România. Participarea la cursuri este gratuită.
Cursul cu tema „Planificarea vânzării” este destinat dezvoltării competențelor antreprenoriale de planificare profesionistă a vânzării de către angajații și managerii din cadrul societăților care activează pe piața valorilor mobiliare. În cadrul acestuia, participanții vor deprinde tehnici și abilități de bază și avansate în vânzare, în vederea abordării profesioniste a clienților și a promovării etice a produselor și a serviciilor financiare specif