Apoteoza zborului de vacanţă s-a încheiat cu aplauze. De-abia roţile navei au atins asfaltul de aerodrom al Patriei că pasagerii au şi izbucnit în bătăi de palme.

Aterizarea n-a fost chiar un exemplu de exerciţiu admirabil. A fost una obişnuită, o rutină tehnică pe care piloţii este de preferat s-o facă ori de câte ori trebuie s-o facă. M-am surprins însă gândindu-mă, ca de fiecare dată când ex-sovieticii fac aşa ceva prin avioane: ce e de data asta? Bucurie nemărginită că am ajuns cu picioarele (roţile) pe pământ şi că n-am rămas undeva în ceruri? Sau ... protest că am aterizat iarăşi pe pământul drag, unde politicienii de cele mai multe ori „săvârşesc minuni" care te fac să-şi doreşti cu disperare să rămâi cu capul în nori?

De ceva vreme n-am mai întâlnit om simplu, votant cu non-comuniştii, care să nu mă întrebe, între altele, retoric şi cuprins de dezamăgire şi dezgust cu privire la ce se mai întâmplă pe scena politică de pe Bâc: „Şi-i asta, bre?".

Cel mai trist este că acest om simplu nu prea are de ales şi rămâne într-un fel de confuzie protestatară. Alegerile au fost, parcă, un fel de nuntă-beţie la care nu ai avut cum să nu te duci, pentru că e vorba de neamuri politice şi că îţi promit binele... Iar după nuntă, în mahmureală cumplită şi cu promisiunile uitate de acele neamuri, nici nu mai ştii cum să protestezi ... Deoarece, dacă protestezi în mod clasic, torni apă la moara neamurilor politice ale opoziţiei. Sau la moara opoziţiei din interiorul guvernării. Sau la cea a guvernării din cadrul guvernării... Sau...

Pe de altă parte, însă, nu mai poţi să nu protestezi în situaţia în care votul tău a rămas, rectoscopic, acolo unde se află deja valorile şi principiile bravului politician moldovean. Şi ce e mai de făcut în această situaţie de umilire politică a alegătorului?

De vreme ce n-a mai fost „implementată" propunerea cu sex-boicotar