În 1989 România avea 300.000 hectare de livezi. Astăzi au rămas doar 50.000 de hectare, dintre care jumătate sunt îmbătrânite, generând producţii în declin, conform lui Mihai Coman, directorul Institutului de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură Piteşti (ICDP). Nucii şi perii aproape că nu mai există, reprezentând doar 1%, respectiv 2% din totalul livezilor. Deşi „pruna" e considerată de specialişti nişa în care putem deveni lideri în Europa, mai mult de jumătate din producţia naţională de prune e transformată în ţuică. Potenţialul ţării noastre în materie de fructe este enorm, însă încercările de relansare a pomiculturii sunt timide. Există totuşi poveşti de succes care ne dau speranţe.
Ce face un miner cu şase salarii compensatorii
Relansarea pomiculturii româneşti necesită muncă de miner. Soarta a vrut ca un miner să dea startul, înfiinţând în 2001 prima livadă superintensivă de pe teritoriul ţării noastre, inspirat de experienţa ţării vecine Ungaria. Livada lui a devenit de-a lungul anilor loc de pelerinaj pentru profesori universitari români şi străini, cercetători în agricultură şi viitori fermieri. Preşedintele Băsescu a auzit de isprava lui şi l-a decorat cu Medalia „Ordinul Agricol".
Povestea lui Biro Şandor (58 ani) începe abrupt: „Am lucrat ca inginer, la mina de lignit Voievozi. În 1997 am făcut parte din primul val de disponibilizări. La 45 de ani, cu 6 salarii compensatorii în mână, puteam să mă fac ori beţivan, ori să mă apuc de lucru. Întâi mi-am băgat banii la CEC şi când am văzut ce dobândă mică îmi dau, i-am scos şi mi-am deschis un magazin. În 2001 întâmplarea a făcut ca să mă duc în Ungaria ca translator pentru un prieten la un târg de toamnă, unde am văzut nişte mere deosebite, obţinute printr-o tehnologie nou pătrunsă în Ungaria, cea a livezilor superintensive de mare productivitate. Atunci mi-a venit ideea: «Ce-ar fi s