Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine e, cu adevărat, Lady Gaga?

Publicat in Cotidianul, luni 18 iulie 2011 ·

La Roma, cu peruca turcoaz

După "Forbes" este starul cel mai puternic din lume. Pentru membrii comunităţii gay este un luptător pentru drepturile civile, dacă ne gândim la exhibiţionismul său recent de la Roma. Pentru criticii muzicali e vicleană şi un cetăţean al lumii. Pentru web, un record planetar. Cântăreaţa cea mai mediatizată din lume are un vis: să se transforme din popstar în performer, să devină ea însăşi o operă de artă.

Gaga înseamnă avangardă

Nimic nu e ceea ce pare şi nimic nu e aşa cum sună. Pentru că, trebuie s-o spunem, la ce te poţi aştepta de la o persoană pe care o cheamă Stefani Joanne Angelina Germanotta? Evident, nu să devină Lady Gaga, cu 15 milioane de exemplare vândute la primele două albume şi un milion în trei zile la al treilea, "Born This Way", nu să monopolizeze din punct de vedere mediatic "Europride", abordând cu o perucă turcoaz mulţimea cu un discurs despre drepturile homosexualilor. Şi totuşi s-a întâmplat în 11 iunie. "Vrem egalitate: când va veni ziua casătoriei noastre?" Şi asta, în ţara în care homosexualitatea nu e privită cu ochi buni. Un simbol sau numai postura unei dive eclectice?

Secvenţă din videoclipul Judas

Ca să scrii despre fenomenul Lady Gaga înseamnă s-o descoperi pe Stefani Germanotta pentru a înţelege cum a inovat scena muzicală, pe cea a imaginii şi a marketingului, ştiind totuşi că ea nu poate fi imitată. Inseparabilă de provocările sale legendare, de hainele făcute din bucăţi de carne crudă, de pălăria ei în formă de telefon, de tocurile de 30 de centimetri, de maxibigudiuri făcute din sticle de Coca-Cola, cât şi de figura lui Iuda ca în ultimul clip, "Judas". Provocări pe care altele le imită, căzând însă în gaura neagră care înghite toţi imitatorii. "Aspirantele Gaga, încercând s-o copieze, măresc faima originalului", declara Jovanotti, pentru revista "Grazia". "Sunt un convert

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 8 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

PNL își alege astăzi noua conducere. Bolojan, singurul candidat pentru președinție

Mediafax acum 46 minute
Congresul Extraordinar al PNL va avea loc sâmbătă la Palatul Parlamentului, în prezența a 1200 de delegați. Aceștia vor alege noua echipă de conducere la nivel național. „Pentru funcția de președinte PNL și-a depus candidatura Ilie Bolojan. Pentru p

Horoscop 12 iulie 2025. O zi cu decizii importante pentru Lei și surprize neprevăzute pentru Scorpioni

Mediafax acum 9 ore
Horoscop Berbec Ziua aduce energie și impulsivitate. E posibil să iei decizii rapide, mai ales în plan personal. Încearcă să nu grăbești lucrurile în relații sau în chestiuni financiare, chiar dacă te simți plin de entuziasm. O discuție cu un priete

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 7 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 10 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 11 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 9 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Cosmin Ghiță, directorul Nuclearelectrica, își donează 20% din SALARIU către statul român

Gandul acum 13 ore
Cosmin Ghiță, directorul general al Nuclearelectrica, a anunțat că își donează 20% din salariu către statul român „pentru inițiative relevante în acest domeniu strategic”. Anunțul vine după ce și ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat că și-a tă

Unități închise și amenzi de sute de mii de lei pe litoral, în urma unor controale ale ANPC

HotNews acum 9 ore
ANPC a verificat vineri 60 de unităţi de pe litoral şi a dat amenzi de peste 320.000 de lei. Patru unităţi din Costinești, Mangalia, Vama Veche și Mamaia Nord au fost închise, scrie News.ro. Controalele au avut loc în mai multe staţiuni de pe litora

Venus Williams revine în circuitul profesionist de tenis la 45 de ani

Mediafax acum 8 ore
Revenirea are loc după ce a primit o invitație pentru a participa la turneul WTA 500 de la Washington, care se va desfășura în perioada 19-27 iulie, notează AFP. Jucătoarea americană nu a mai participat la un turneu oficial din martie 2024 și figure

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

20°
sâm.

19°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°