Aproape 1.700 de candidaţi s-au înscris pentru cele 385 de locuri la buget oferite anul acesta de Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" Bucureşti, aici înregistrându-se cea mai mare concurenţă.
Astfel, la Facultatea de Medicină s-au înscris 1.692 de candidaţi, dintre care 27 sunt olimpici şi vor fi admişi fără examen. Asta înseamnă că din cele 385 de locuri, rămân 358, dintre care 4 sunt rezervate pentru candidaţii romi.
Aşadar, concurenţa este de 4,6 candidaţi pe un loc. Potrivit surselor din cadrul Facultăţii de Medicină, aceasta este cea mai mare concurenţă din 1998, de când sunt centralizate datele.
Anul trecut, s-au înscris 1.304 candidaţi pe 385 de locuri, ceea ce a însemnat o concurenţă de 3,4 pe un loc.
Numărul locurilor cu taxă pentru anul acesta nu a fost încă stabilit, o decizie în acest sens urmând să fie luată după susţinerea examenului. Taxa la locurile cu taxa este de 6.000 lei pe an.
În total, la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" Bucureşti s-au înscris 3.011 de candidaţi pe 795 locuri, media fiind de 3,8 candidaţi pe un loc.
La Medicină dentară, concurenţa este de 4 pe loc (142 de locuri la 565 de candidaţi), la Farmacie - trei pe loc (430 de candidaţi pe 146 de locuri), la Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală (FMAM) - doi candidaţi pe loc (325 de candidaţi pe 120 de locuri), 6,1 pe loc la alte specialităţi (182 de candidaţi pe 30 de locuri).
Încasări de peste 600.000 lei
Taxa de înscriere la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" Bucureşti a fost de 200 de lei, ceea ce însemnă că s-au încasat peste 600.000 lei (peste 140.000 euro). Calcul este estimativ în condiţiile în care există diferite categorii de persoane care sunt scutite de această taxă.
Aproape 1.700 de candidaţi s-au înscris pentru cele 385 de locuri la b