Mulţi dintre dascălii clujeni, care au susţinut în 13 iulie examenul naţional de titularizare, au stat ca pe ace astăzi. Emoţiile au fost mari, însă aşteptările lor destul de mici. Majoritatea cadrelor didactice nu aspiră la note prea mari. Unii par a fi convinşi că acestea nici măcar nu contează, dat fiind numărul mic de posturi titularizabile.
Cei mai nerăbdători să afle rezultatele s-au postat în faţa centrelor unde au susţinut examenul încă de dimineaţă. „Stau de la ora 10. Aveam treabă în oraş şi am trecut să văd dacă s-au afişat notele. Mi s-a spus că vor fi făcute publice până la ora două. Am revenit. Au trecut ore şi nimeni nu ştie nimic. Am sunat de trei ori la Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj şi mi s-a spus că listele sunt în lucru", a declarat un dascăl clujean nemulţumit.
Vasile Horvath este din Dej şi a susţinut anul acesta examenul de titularizare la limba şi literatura română pentru a doua oară. Anul trecut a luat puţin peste nota 6 şi a obţinut doar un post de suplinitor. " Am prins post de profesor de limba română la o şcoală maghiară din Vaida Cămăraş ", a declarat profesorul. Anul acesta, spune el, examenul a fost ceva mai uşor. "Partea de didactică a fost cea mai grea", a precizat profesorul. Anul acesta, speră să ia între 7,50 şi 8.
Nu a vrut să fie profesoară la ţară
O altă candidată, care în 2009 a obţinut nota 9 la examenul de titularizare de limba şi literatura franceză, nu are mari aşteptări pentru nota din acest an. „Acum doi ani am luat o notă bună, din punctul meu de vedere. Au fost însă candidaţi care au obţinut, la franceză, note şi mai mari. Puteam opta pentru un post de suplinitor, la Răscruci. L-am refuzat. Am preferat să mă angajez în oraş pe un post de secretară. Anul acesta mi-am încercat din nou norocul. Nu ştiu dacă voi avea notă sufficient de mare", a precizat candidate la examenul de titula