Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rrom din Gârcini versus urs din pădure

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 18 iulie 2011 ·

Ce faci când te întâlneşti cu ursul? Îl laşi „să-ţi bată obrazul”. Un rrom din Gârcini a simţit că i-a pus Dumnezeu mâna-n cap după ce a primit o labă de urs peste cap. Bărbatul, în vârstă de 36 de ani, se afla în pădurea de lângă Săcele, vineri la amiază, unde culegea fructe de pădure. La un moment dat, frunzărind prin tufe, a dat nas în bot cu concurenţa: un urs. Nu se ştie cine s-a speriat mai tare - ursul sau rromul, cert e că omnivorul s-a ridicat în două labe şi i-a aplicat o labă peste cap, făcându-l knockout. Când s-a trezit, bărbatul a reuşit să fugă şi să cheme ajutoare. „Am fost sesizaţi, vineri, în jurul orei 12.00, că un bărbat a fost atacat de un urs în pădurea din Săcele. A fost trimis un echipaj SMURD care i-a acordat primul ajutor şi l-a transportat la spital pentru îngrijiri”, a spus Ciprian Sfreja, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov. Bărbatul a suferit un traumatism cranio-facial, însă după ce a fost pansat şi i s-au cusut rănile a plecat acasă, refuzând internarea. Ce faci când te întâlneşti cu ursul? Îl laşi „să-ţi bată obrazul”. Un rrom din Gârcini a simţit că i-a pus Dumnezeu mâna-n cap după ce a primit o labă de urs peste cap. Bărbatul, în vârstă de 36 de ani, se afla în pădurea de lângă Săcele, vineri la amiază, unde culegea fructe de pădure. La un moment dat, frunzărind prin tufe, a dat nas în bot cu concurenţa: un urs. Nu se ştie cine s-a speriat mai tare - ursul sau rromul, cert e că omnivorul s-a ridicat în două labe şi i-a aplicat o labă peste cap, făcându-l knockout. Când s-a trezit, bărbatul a reuşit să fugă şi să cheme ajutoare. „Am fost sesizaţi, vineri, în jurul orei 12.00, că un bărbat a fost atacat de un urs în pădurea din Săcele. A fost trimis un echipaj SMURD care i-a acordat primul ajutor şi l-a transportat la spital pentru îngrijiri”, a spus Ciprian Sfreja, purtător de cuvânt al Inspectorat

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 2 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 2 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 3 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum o ora
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Ucraina spune că a oprit asaltul rus în Harkov. Lupte aprige în alte părți ale frontului

Adevarul acum 14 minute
Ucraina a susţinut vineri că a oprit ofensiva lansată în urmă cu două săptămâni de armata rusă în provincia nord-estică Harkov şi că a pornit un contraatac în acest sector al frontului. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelesnki a venit din nou în vi

Kremlinul anunţă că pregăteşte o vizită a lui Putin în Coreea de Nord

News.ro acum 16 minute
Kremlinul anunţă vineri că pregăteşte o vizită a preşedintelui rus Vladimir Putin în Coreea de Nord, o ţară acuzată de Occident de faptul că furnizează Moscovei muniţie în ofensiva rusă în Ucraina, relatează AFP. ”Preşedintele (rus Vladimir) Putin a

Ministerul Economiei, acord cu un producător american de drone militare şi civile

Mediafax acum o ora
Acordul, semnat în cadrul Black Sea Defense and Aerospace – BSDA 2024, marchează o premieră pentru industria românească de apărare, fiind primul parteneriat strategic al unei companii autohtone în domeniul construcţiei de UAV-uri militare şi civile.

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 7 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Oficial de la DNA! Foștii generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, sub control judicar

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, începând cu data de 24 mai 2024, față de patru persoane (doi

Vremea

București
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

20°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°