Comisarul şef Ioan Tomescu, şeful Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa, este acuzat de victima unui dosar de înşelăciune că a exercitat presiuni asupra poliţistului de la Secţia 3, care instrumenta cazul, pentru a se evita audierea unui martor cheie, nimeni alta decât soţia sa, Nineta Tomescu. Dosarul a fost deschis la începutul anului 2010, în urma plângerii depuse de păgubiţii Nicolae şi Nicoleta Talpău, care susţin că au fost păcăliţi de foştii angajatori să contracteze nu mai puţin de 7 credite, de la 5 bănci din Constanţa, banii fiind ulterior însuşiţi de patroni. Cei doi au garantat, pentru o parte din credite, cu apartamentul proprietate personală, suma totală împrumutată de la bănci, în perioada anilor 2007- 2009, depăşind 100.000 de euro.
După ce au folosit banii obţinuţi pe numele angajaţilor, patronii soţilor Nicolae şi Nicoleta Talpău şi-au lichidat afacerile, iar aceştia au rămas, iniţial, fără un loc de muncă de pe urma căruia să-şi achite ratele, iar din luna martie a acestui an şi fără apartament, care a fost scos la vânzare de către una din băncile creditoare. Păgubiţii au spus în faţa anchetatorilor că ei nu ar fi fost în stare să obţină de unii singuri cele 7 credite de nevoi personale, de fiecare dată fiind trimişi la sigur de către patronii lor. Aceştia le puneau la dispoziţie toate actele necesare din partea firmei, majorându-le chiar şi salariile, pentru a da bine la dosarul de creditare, după care apelau la buna lor prietenă Nineta Tomescu, pe atunci directoare a BRD Agenţia Doraly, soţia comisarului şef Ioan Tomescu, de la conducerea Poliţiei Economice. Potrivit spuselor lui Talpău, Nineta Tomescu îi direcţiona către anumite agenţii, ale anumitor bănci din Constanţa, astfel încât să obţină, fără emoţii, creditele solicitate de patronii lor. Evident, familia păgub